Rămâi Aproape!

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi instantaneu cele mai noi articole!

Judo Sporturi

Ea e campioana care dă tonul frezelor pe tatami!

Lorena Manda e multiplă campioană națională la judo și inspirație printre sportive atunci când vine vorba de coafuri

La doar 17 ani, Lorena Manda e considerată una dintre cele mai valoroase reprezentante ale noului val din judo-ul feminin românesc. Mai mult, ea a dat și tonul în noua modă a sportivelor, de a purta părul împletit în timpul concursurilor.

Campioană balcanică de senioare deși e încă adolescentă, Lorena atrage privirile atât prin stilul de luptă, cât și prin înfățișarea sa. Are părul prins în împletituri la care, așa cum recunoaște, mama ei lucrează din greu în fiecare zi de concurs.

„Mama îmi împletește părul la fiecare concurs. Mereu o iau cu mine să mi-l împletească. Prima dată i-a luat vreo două ore, dar a repetat și acum îi ia cam în jur de o oră. I-am arătat câteva fete cu părul împletit și așa a văzut modelul” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Decizia de a aborda acest look a luat-o în urmă cu câteva luni, când a hotărât să-și lase părul să crească.

„De câteva luni am părul împletit. Eu înainte am fost tunsă foarte scurt, dar am decis să mi las părul să crească, să devin mai feminină” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Între timp, moda a prins, astfel că tot mai multe fete din campionatul național au abordat această freză.

„Am văzut câteva fete care s-au inspirat și mă bucur pentru asta” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Dar mama Lorenei are și un mare rol în cariera fetei ei. Prezentă la fiecare concurs, îi ia fiicei sale „emoțiile cu mâna”, chiar dacă și ei îi bate inima la fel de tare.

„Mami e foarte emoționată, dar încearcă să-și ascundă emoțiile. Totodată, încearcă să mă susțină și să facă în așa fel încât să-mi dispară și mie” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

A încercat 3 sporturi înainte de judo

Pentru Lorena, judo a fost dragoste la prima vedere. Fire energică, ea a încercat alte câteva sporturi înainte de a se opri la cel în care speră să scrie istorie pentru România, căci ea face parte și din lotul național care se pregătește la Focșani.

„Eram foarte energică când eram mică. Am încercat câteva sporturi. Prima dată înot, apoi schi și handbal. Când m-am dus la judo m-am îndrăgostit din prima de acest sport” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Chiar dacă e departe de casă o mare parte din an, Lorena recunoaște că a fost ajutată de coechipiere să se acomodeze.

„Mă înțeleg foarte bine cu toate colegele mele. Din prima m-au primit foarte bine cu brațele deschise, erau foarte prietenoase, m-au ajutat să mă acomodez. Mi-a fost foarte greu la început, dar m-am obișnuit, vorbesc cu părinții după fiecare antrenament, le spun tot ce fac, exact ca acasă” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Valoarea Lorenei a fost deja demonstrată nu doar în țară, ci și în străinătate. Ea a participat și la Campionatul Mondial, dar și la Europene sau la FOTE.

„Rezultatele au început să apară din al doilea an de cadeți. Prima medalie care m-a marcat a fost locul 1 la Campionatul Național de sub 18 ani, după aceea am început să merg la cupe. M-am dus și Europene și la Mondiale, dar și la FOTE. Apoi am câștigat Campionatul Balcanic de seniori și locul a doilea la Campionatul Balcanic U23” – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Avatar

Sports Net

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Gimnastică Jocurile Olimpice Sporturi

Merge cu mierea după el la Jocurile Olimpice!

Merge cu mierea după el la Jocurile Olimpice!    Andrei Muntean este singurul reprezentant al gimnasticii masculine românești la competiția de
Kempo Sporturi

Campioana mondială care a lansat moda împletiturilor inedite!  

Este cea mai bună din lume la un sport de contact, dar, în același timp, a pornit și un trend