Eduard Ionescu, după calificarea în premieră la Jocurile Olimpice: „Nu voi fi turist la Paris!”
Component al echipei naționale de tenis de masă a României, sportivul în vârstă de 19 de ani s-a calificat în premieră la Jocurile Olimpice de la Paris. Alături de Edi și veteranul Ovidiu Ionescu va fi prezent pe tablou, în proba de simplu.
Eduard Ionescu, unul dintre componenții echipei naționale de tenis de masă a României, a primit astăzi cea mai mare veste! Tânărul în vârstă de 19 ani s-a calificat în premieră la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de simplu, datorită poziției ocupate -72- clasamentul mondial ITTF.
„Sunt cel mai fericit! Practic azi am primit oficial această veste, însă după calculele prietenului meu, Ovidiu Ionescu, știam de 4 zile. La ultimul concurs, cel din Slovenia, Ovi mi-a făcut niște calcule și mi-a spus că sigur voi fi la Paris” – Eduard Ionescu, component al echipei naționale de tenis de masă a României.
De la 6 ani, de când s-a apucat de tenisul de masă, Edi visează la Jocurile Olimpice!
„Acesta este visul oricărui sportiv. Am muncit enorm să ajung aici, de 13 ani am sacrificat absolut tot pentru tenis dar nu îmi pare rău!” – Eduard Ionescu, component al echipei naționale de tenis de masă a României.
Vrea să termine în primii 16
Românul așteaptă cu nerăbdare cea mai mare competiție sportivă din lume și spune că vrea să se bucure de fiecare minut petrecut acolo.
„Nu voi merge la Paris să fiu turist! Asta în nici un caz! Voi da tot să pot să ajung în primii 16 și de ce nu, poate chiar în primii 8. Vreau să mă și bucur de atmosfera de acolo, să îi văd pe cei mai buni sportivi din lume, pe care i-am urmărit doar la televizor! Mi se pare incredibil” – Eduard Ionescu, component al echipei naționale de tenis de masă a României.
Edi nu va fi singurul român de pe tablou în proba de simplu masculin. Și Ovidiu Ionescu, colegul său din națională, a reușit calificarea de pe urma clasamentului mondial, având poziția 45.
„În primul rând mă bucur foarte mult că și Edi s-a calificat oficial, are un potențial enorm și calificarea este încă o dovadă că viitorul îl poate privi cu mare încredere. Pentru mine, este a treia ediție de Jocuri Olimpice la care voi fi prezent și o privesc cu multă încredere. La ultima ediție am ocupat locul 5 la mixt, dar acum chiar cred că putem face pasul către un rezultat și mai bun. Sunt foarte fericit să particip la aceste Jocuri Olimpice, cu siguranță vor fi speciale” – Ovidiu Ionescu, component al echipei naționale de tenis de masă a României.
Tenisul de masă românesc va fi reprezentat la Jocurile Olimpice de la Paris de echipa națională feminină alcătuită din Elisabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu și Andreea Dragoman.
Elisabeta Samara și Bernadette Szocs vor concura și în proba de simplu feminin, Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu în proba de simplu msculin, iar perechea de dublu mixt este formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs.