El e managerul care se antrenează în „Peștera Durerii” pentru medaliile de la triatlon!
Campionul national la categoria 55-59 de ani, Liviu Irimia, recunoaște că și-ar fi putut cumpăra un apartament cu banii investiți în pasiunea sa pentru triatlon
În ultimii ani, triatlonul a depășit, în România, granițele sportului. A devenit o stare de spirit. Mii de români și-au schimbat stilul de viață practicând acest sport.
Liviu Irimia este manager la o firmă de produse alimentare, dar este și campionul national al categoriei 55-59 de ani. El recunoaște că a investit în pasiunea sa zeci de mii de euro, însă nu regretă nici o clipă.
Povestea de dragoste dintre Liviu Irimia și triatlon a început în urmă cu exact 10 de ani, cu o întâmplare mai puțin obișnuită.
„Eram în cadrul unei companii și am sponsorizat o competiție de triatlon, prima din jurul Bucureștiului la vremea aceea. Se întâmpla la Buftea. Am zis hai să concurez și eu. M-am gândit că e simplu: înot am făcut de mic, așa că mai rămăsese doar bicicleta, pe care am împrumutat-o. O bicicletă de munte, nicidecum una performantă, de carbon, cum aveau ceilalți competitori, iar de alergat nu mai alergasem de ani de zile, făcusem o alergare în jurul casei și am zis că e suficient. Ei bine, realitatea m-a contrazis: la un moment dat în timpul acestei curse a trecut pe lângă mine o doamnă și în momentul acela am început să plâng de ambiție. Am spus că povestea mea cu triatlonul nu se va termina aici. După vreo două luni am început să mă antrenez așa cum credeam eu că trebuie, dar apoi lucrurile au evoluat din ce în ce mai mult și acum șapte ani am găsit un antrenor” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
La zece ani de atunci, Liviu Irimia a cucerit titlul național la categoria 55-59 de ani. El spune că cel mai mult se bucură de faptul că pentru prima dată în carieră a coborât sub 5 ore pe distanța de Half Ironman.
„În spatele titlului e foarte multă muncă care, dacă e făcută cu pasiune, parcă nu pare muncă. Realitatea e că am acumulat timp de 10 ani antrenamente ca să pot ajunge aici. N-am știut din prima, bănuiam, pentru că în România îmi cunosc competitorii și am fost extrem de mulțumit. Surpriza cea mare a venit nu neapărat din ocuparea locului 1, ci din faptul că am reușit în sfârșit să cobor sub 5 ore. Asta e cea mai mare satisfacție” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
Antrenamentele pe bicicleta fixă din garaj, cheia succesului
Chiar dacă este doar un hobby pentru Liviu Irimia, antrenamentele sale sunt profesioniste. Iar cele de pe bicicleta fixă sunt cele mai dure.
„Bicicleta fixă e prietena mea, deja ne înțelegem foarte bine. Garajul meu este, să zic așa, <<peștera durerii>>, acolo unde întâmplă antrenamentele grele, cele pe intervale” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
Adunând banii pe care i-a investit în propria pregătire, dar și în echipament și participările la concursuri, Liviu Irimia recunoaște că și-ar fi putut cumpăra liniștit o casă. De altfel, doar investiția în biciclete a fost foarte mare.
„E un sport foarte scump, de aceea spuneam că nu sunt triatlonist profesionist. Nu sunt sponsorizat. Trebuie să fii foarte, foarte pasionat să susții. În 10 ani, dacă ne imaginăm, s-a adunat o sumă frumoasă. Poate că o garsonieră sau chiar un apartament puteam să-mi cumpăr. Cred că la un loc adunate bicicletele pe care le am ar face cam cât o mașină bună la mâna a doua” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
Își imaginează că e înghițit de un pește uriaș
Fost înotător în tinerețe, Liviu Irimia poate înota în lacuri, în ape deschise sau în Dunăre. El are o tactică specială pentru a-și îndepărta frica în lacurile de acumulare.
În ceea ce privește cea mai memorabilă întâmplare, în Grecia a înotat contra unor valuri de 2 metri!
„Îmi imaginez în timpul antrenamentelor în lacuri cum o gură imensă de somn iese din adâncuri, dar nu mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu vreun pește uriaș. Cea mai memorabilă cursă a fost cea de la Costa Navarino, unde în ziua cursei, în dimineața cursei valurile erau aproape de doi metri și era practic imposibil să intri în apă, dacă nu stăpâneai tehnica” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
Originar din Brăila, Liviu ar vrea să concureze la un triatlon organizat pe imensul pod de peste Dunăre inaugurat anul trecut.
„Am înotat în Dunăre, iubesc Dunărea. Când eram copil beam apă din Dunăre, și vacanțele mele erau la Dunăre. Cred că ar fi o experiență să fie un triatlon la Podul de la Brăila. Ca un vis personal, sper să ajung să concurez și în Oceanul Pacific. În Atlantic am făcut-o deja” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
Îndrăgostit de triatlon, dar și de aventură, Liviu Irimia nu refuză nici o provocare. Spune că dintre toate emisiunile TV, cel mai bine i s-ar potrivi Asia Express, care se aseamănă cel mai mult cu triatlonul.
„Asia Express, din ce mi-am dat seama e de fapt o aventură. E un show de aventură și de improvizație, și să te descurci. O luptă ca și triatlonul” – Liviu Irimia, campion național triatlon la categoria 55-59 de ani.
Citește și: A renunțat la atletism să facă performanță în triatlon sub comanda unui cubanez!