14 aprilie 2026
Fotbal

Adio, Mircea Lucescu! Mulțumim pentru tot!

Sportul românesc este mult mai sărac. Mircea Lucescu, antrenorul care a crescut atâtea generații de jucători, tehnicianul care…
Andrei Constantinescu
08.04.2026 | 11:11
Share:

Sportul românesc este mult mai sărac. Mircea Lucescu, antrenorul care a crescut atâtea generații de jucători, tehnicianul care a dus numele României acolo unde noi nici nu îndrăzneam să visăm, a decedat, la 80 de ani, marți seară, 7 aprilie 2026.

Mircea Lucescu a iubit fotbalul din toată inima și se poate spune că și-a dat viața pentru fotbal. Chiar și cu o stare de sănătate slăbită, „Il Luce” nu a conceput să nu conducă echipa națională în barajul cu Turcia, de la Istanbul. Am pierdut cu 0-1, dar meciul a fost pregătit impecabil de venerabilul antrenor. Din păcate, stresul și-a spus cuvântul și la două zile după meci i s-a făcut rău, leșinând în cantonamentul echipei naționale.

În spital, lucrurile păreau că merg spre bine, însă un infarct apărut chiar în cabinetul medicului, la ultimul control dinaintea externării, l-a dus la terapie intensivă. A urmat o serie neagră de probleme – infacturi și atacuri cerebrale – care au dus, în ciuda eforturilor medicilor și spre disperarea familiei care l-a iubit și pe care a iubit-o enorm, la tragicul deznodământ.

Nu putem, în aceste momente, decât să îi mulțumim din suflet pentru tot ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc, pentru România, și să îl asigurăm că îi vom duce, toți, moștenirea impresionantă mai departe.