Alin Petrache, după inaugurarea noului stadion Arcul de Triumf: ”Aici a fost, este și va fi templul rugbyului românesc!”

Sportul cu balonul oval are, de ieri, o arenă de cinci stele, inaugurată în prezența premierului Ludovic Orban, ministrului Sportului, Ionuț Stroe, șefului COSR, Mihai Covaliu, a președintelui Federației Române de Rugby, Alin Petrache și a primarului Capitalei, Nicușor Dan.

28,5 milioane s-au investit în bijuteria rugby-ului românesc, un stadion care a fost construit în mai puțin de doi ani și care beneficiază de dotări de ultimă generație: gazon hibrid, sistem de încălzire, aparate de fotosinteză, iluminat integral LED, sisteme de supraveghere video cu peste 100 camere. În plus, sportivii vor avea la dispoziție pe lângă un hotel cu 42 de camere, un centru de refacere și tratament, bazin de înot, saună ozon, magneto terapie, gimnastică medicală, biodex, crioterapie, săli de masaj.

Șeful rugbyului românesc a fost extrem de emoționat la inaugurarea noii arene.

”Inaugurarea acestui stadion este o mândrie a rugbyului românesc și pot spune că toți predecesorii istoriei rugbystice care s-au format, pregătit și jucat aici sunt în sufletul lor mulțumiți de ceea ce a ieșit. Acest stadion este și va fi zeci de ani, sute de ani, templul rugbyului românesc. Este inima acestui sport și, cu siguranță, următoarele generații care vor ajunge să joace pe acest stadion vor simți acest lucru”- Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Și premierul Ludovic Orban a subliniat că arena va fi dedicată, în cea mai mare parte, sportului cu balonul oval și a precizat că speră ca stadionul să găzduiască meciuri de la Mondialul de tineret de rugby din 2022.

”Deși stadionul a fost construit ca arenă de antrenament pentru Campionatul European de Fotbal, va fi templul rugbyului românesc, o arenă dedicată rugbyului. Doresc naționalei de rugby cât mai multe succese pe acest stadion” – Ludovic Orban, prim-ministru al României.

”Aceasta este una dintre cele mai frumoase și moderne arene din România. Este un complex sportiv cu un centru ultramodern de medicină sportivă, găzduiește un hotel, cu siguranță va fi un centru de mare interes al sportului românesc. Rugby-ul va avea astfel la dispoziție o arenă ultramodernă, o casă nouă, care va găzdui toate competițiile și pregătirea sportivă a Federației Române de Rugby. Nu în ultimul rând, această arenă este un obiectiv frumos și pentru București, sportul contribuind astfel la urbanizarea și modernizarea Capitalei” – Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului.

”Stadionul ne obligă la performanță”

Cu noua arenă gata, gândul șefului de la rugby se duce direct la campania de calificare la următoarea Cupă Mondială.

”Cu siguranță, jucătorii care vor evolua în preliminariile pentru Cupa Mondială din Franța 2023 vor gândi altfel când vor călca pe acest gazon. Puterea pe care ne-o dă pământul acesta, iarba, va fi un lucru care va conta foarte mult și cred că echipa națională se va califica la următoarea Cupă Mondială. Eu cred că jucătorii care evoluează pe acest stadion vor fi exemple pentru copiii care se vor apuca de acest sport” – Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Alin Petrache a salutat și realegerea lui Octavian Morariu în fruntea Rugby Europe.

”Este o zi binemeritată pentru rugby-ul românesc, vreau să-l felicit pe Octavian Morariu. Avem nevoie de cât mai multe personalități din România în fruntea forurilor internaționale, la toate sporturile” – Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Inedit despre noul Stadion Arcul de Triumf:

  • Valoarea investiției: 28,5 milioane euro
  • Structura de rezistență – peste 16.000mc beton
  • Peste 2000 tone armătură
  • Peste 850 tone confecție metalică
  • Iluminat integral LED
  • Peste 78.000 metri de conductor electric
  • 136 tablouri electrice
  • Iluminat nocturne  2000lx – 420 corpuri de iluminat 500W
  • Supraveghere video cu circuit închis cu peste 100 camere de filmat
  • 2 tabele de marcaj
  • Panouri afișaj perimetral – 240m
  • Peste 18.000 metri de conducte
  • Sistem de încălzire asigurat prin 10 cazane cu putere termină de 2200 KW și aparate cu recuperare de căldură în regim inverter
  • Control acces prin turnicheți
  • Număr locuri în gradene 8156
  • Suprafața de joc 80 x120.5 metri
  • Gazon hibrid – gazon natura ranforsat cu fibre sintetice
  • Sistem încălzire cu glicol
  • Aparate de fotosinteză
  • Sală de conferință cu 54 locuri și patru canale de traducere simultană.

Centru de îngrijire sportivi :

  • Bazin de înot 10 x 20 metri
  • Cabinet medical
  • Saună și masaj
  • Biodex
  • Crioterapie
  • Saună ozon
  • Magneto terapie
  • Gimnastică medicală
  • Centru de cazare – recepție, salon mic dejun, 42 de camere.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay in Touch

To follow the best weight loss journeys, success stories and inspirational interviews with the industry's top coaches and specialists. Start changing your life today!

spot_img

Related Articles