joi, aprilie 18, 2024

Româncele care fac istorie! Au 10 titluri europene consecutive și se luptă pentru al 11-lea!

Cele mai Citite

Alina Cheru și Alina Zaharia sunt româncele care de 10 ani fac performanță la cel mai înalt nivel în proba demonstrativă a procedeelor de judoAlina Zaharia vine special de la Dubai, acolo unde locuiește, să se pregătească alături de lotul „tricolor” înaintea marilor competiții.  

Alina Cheru și Alina Zaharia sunt româncele campioane mondiale la judo Kata,  „gramatica judo-ului” așa cum o denumea marele maestru Jigoro Kano, părintele judo-ului.  

„Kata este  un exercițiu prestabilit, o coregrafie și în principal are rolul de a transmite mai departe principiile de bază, dintr-o disciplină în cazul nostru judo” – Iulian Surlă, antrenorul lotului național de kata al României.  

Cele două Aline au început judo-ul împreună.  

„Lucrăm împreună de 30 de ani, iar Kata am început să o practicăm în 2007” – Alina Zaharia, campioană mondială în proba de Ju no Kata.  

Sportivele au în palmares 10 titluri consecutive europene, iar  la turneul continental din aceste zile, din Slovenia,  vor să îl câștige pe cel de-al unsprezecelea.  

„Am reușit această performanță prin  muncă, prin devotament, prin faptul că ne place ceea ce facem și ne dorim să facem acest lucru” – Alina Cheru, campioană mondială în proba de Ju no Kata.   

Sunt nașă și fină  

Cele doua judoka nu sunt doar foarte bune prietene, seamănă și foarte mult, iar între ele este și o legătură de rudenie.  

„Eu sunt nașa și ea este fina, fina ascultă de nașă dar și nașa de finăConexiunea este foarte importantă, faptul că ne cunoaștem de mici este un avantaj pentru noi, știm ceea ce facem fiecare, unde trebuie să facem, când trebuie să facem, cum trebuie să facem” – Alina Cheru, campioană mondială în proba de Ju no Kata.  

De două ori pe an, atunci când au loc competițiile importante de Kata, Alina Zaharia vine în România, de la Dubai, acolo unde locuiește cu familia. 

„Fac naveta de două ori pe an, înainte de marile competiții. De 9 ani vin aici când se reunește lotul vin și ne pregătim împreună” – Alina Zaharia, campioană mondială în proba de Ju no Kata.  

Atunci când nu fac sport de performanță cele două prietene activează tot în domeniul sportiv. 

 „Eu sunt antrenor de judo la CSM Pitești, am mai multe grupe de copii” –– Alina Cheru, campioană mondială în proba de Ju no Kata.  

Eu sunt antrenoare de fitness, sunt și profesor antrenor de judo numai că nu profesez în momentul actual ca antrenor de judo profesez ca antrenoare de fitness și kinetoterapeut” – Alina Zaharia, campioană mondială în proba de Ju no Kata.  

Fetele au devenit campioane mondiale la Craiova  

Iulian Surlă, cel care pregătește din 2012 lotul național de kata al României, povestește că după ani buni în care sportivii români au câștigat medalii de argint și bronz la campionatele mondiale, 2022 a fost anul în care a venit și primul aur.  

„Anul trecut am spart gheața, anul trecut am reușit această performanță la Ju no Kata cu Zaharia Alina și Cheru Alina” – Iulian Surlă, antrenorul lotului național masculin, feminin de Kata al României.  

Alina Zaharia și Alina Cheru au devenit campioane mondiale anul trecut la Craiova. Proba de  Judo Kata păstrează o serie de tehnici care nu sunt permise în competiție sau în randori, înclusiv lovituri de pumn, lovituri și utilizarea dispozitivului katana și alte arme. Studiul Kata este de obicei început în jurul centurii verzi. Cel mai frecvent studiu judo Kata este Nege-no-Kata, care constă în 15 tehnici de aruncare. Kateme-no-Kata este compus din tehnici de fixare, șocuri și încuietori articulare. Kime-no-Kata este un Kata lung format din tehnici de autoapărare atât împotriva atacurilor neînarmate, cât și a atacurilor cu săbii și cuțite.   

România merge cu 6 sportive la Europeanul din Slovenia  

Campionatele Europene de Judo Kata vor avea loc în această săptămână, la Podcetrtek, în Slovenia. Delegația de Kata a României participă cu 6 sportive. La seniori, în proba Ju no Kata, cu Alina Zaharia și Alina Cheru, și Dumitrița Rus și Mihaela Țipă, iar la juniori, „categoria 1”, Nage-no-Kata, cu Csilla Nagy și Cezara Dudas.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
Cele mai recente știri

Campionul care are succes dacă-l înțeapă albina înainte de cursă

La Gala Triatonului Românesc, Vlad Remzing a fost desemnat cel mai bun sportiv la categoria sub 23 de ani....
- Advertisement -spot_img

RECOMANDATE

- Advertisement -spot_img