joi, septembrie 21, 2023

La 12 ani, Alex Urzică face legea în gimnastica masculină

Cele mai Citite

Alex, fiul campionului olimpic de la cal cu mânere, Marius Urzică, a făcut spectacol la Campionatul Național de juniori de la Ploiești. Puștiul a terminat concursul primul la toate aparatele și a fost susținut din tribună de sora sa mai mică, Yasmine care este model.  

Lui Alex Urzică, fiul fostului mare campion olimpic de la cal cu mânere, nu îi stă nimeni în cale! La toate concursurile la care participă puștiul de 12 ani termină pe primul loc la toate aparatele. Așa s-a întâmplat și la Campionatul Național de juniori de la Ploiești.  

„A fost foarte frumos, îmi place foarte mult, atmosfera de aici din sală și sunt foarte bucuros că mi-au ieșit toate aparatele” -Alex Urzică, campion național de juniori III.  

Alex are și un aparat preferat!  

„Calul cu mânere îmi place cel mai mult. Am început să fac mai multe elemente și e foarte distractiv” -Alex Urzică, campion național de juniori III.   

Sora lui este model  

La fiecare concurs la care participă, puștiul este susținut din tribună de un suporter special, Yasmine, sora lui în vârstă de 7 ani.   

“Mă simt foarte bine când vin la sală și îl încurajez pe Alex și îmi place când ia medalii” -Yasmine Urzică, soră Alex Urzică.  

Când era mai mică, Yasmine a cochetat cu baletul, dar acum s-a orientat către alte activități. 

 „Eu fac pian și modelling și înainte am mai făcut și canto. La modelling defilez și fac poze” -Yasmine Urzică, sora lui Alex Urzică.  

Alex e antrenat de Marius Urzică 

La Clubul Dinamo, acolo unde se pregătește, micul gimnast este antrenat chiar de tatăl său, Marius Urzică.  

„Este o motivație foarte mare fiindcă el a câștigat medalia de aur la olimpiadă, știe foarte bine să mă motiveze, să mă încurajeze. Și acest lucru mă avantajează” -Alex Urzică, campion național de juniori III.   

Gimnastul are și un vis în sportul pe care îl practică de la 5 ani!  

„Sper să fiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la Jocurile Olimpice” -Alex Urzică, campion național de juniori III.  

La 12 prin, datorită realizărilor sale, Alex a devenit idolul colegilor săi de generație. 

“Mă simt foarte bine deoarece simt că sunt apreciat, simt că oamenilor le place ceea ce fac în sală” -Alex Urzică, campion național de juniori III.   

e antrenează câte 6 ore pe zi  

Alex Urzică a intrat pentru prima dată într-o sală de gimnastică la 2 ani.  

„Așa serios am început de la 5 ani și de atunci au trecut 7 ani” -Alex Urzică, campion național de juniori III.  

De când s-a apucat de gimnastică, micul sportiv muncește enorm. 

 „Petrec în sală în jur de 5-6 ore, de luni până vineri. În weekend îmi place să mă joc pe calculator, să ies în parc, să mă plimb cu bicicleta, să fac activități în familie”  Alex Urzică, campion național de juniori III.  

Elev în clasa a 5-a, Alex se descurcă bine și cu școala dar este sincer.  

„Sunt destul de bun și la școală, doar că merge să mai progresez la fiecare materie” –Alex Urzică, campion național de juniori III.  

Maraton de gimnastică la Ploiești  

Timp de o săptămână, sala Olimpia din Ploiești a fost gazda unui maraton de gimnastică, Campionatul Național pe echipe al Juniorilor II și I, Concursul Național de gimnastică pentru toți și acrobatică, Concursul Național pe categorii de vârstă, etapa finală și Campionatul Național pe echipe al Junioarelor II și I, plus concursul internațional Rising Stars au avut loc acolo. În calificările pentru Campionatul Național Individual al Juniorilor II și I, care va avea loc la Brașov, între 15-18 noiembrie, Alexandru Urzică legitimat la CSȘ/CS Dinamo a dominat categoric nivelul 3 și s-a clasat pe primul loc cu 96.600 de puncte.  

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
Cele mai recente știri

Cei mai tari piloți de drift din Europa se dau cu mașinile în Piața Constituției!  

În acest weekend, Bucureștiul va fi gazda etapei a patra din Campionatul Național de Drift. La concurs vor lua startul, pe lângă piloții români,...
- Advertisement -spot_img

RECOMANDATE

- Advertisement -spot_img