sâmbătă, aprilie 13, 2024

A câștigat 4 medalii de aur înainte de mondialul de la Cluj!  

Cele mai Citite

„Fata de aur” din gimnastica ritmică și-a făcut încălzirea la ultima competiție înainte de Campionatul Mondial de Junioare de la Cluj. La Pharaoh’s Cup din Egipt ea a terminat prima în toate probele la care a concurat.  

Amaliei Lică a făcut furori la ultima competiției dinaintea Campionatului Mondial de junioare de la Cluj, competiție care se va desfășura între 7-9 iulie, la Sala BT Arena.  

Gimnasta s-a întors din Egipt cu 4 medalii de aur, la cerc, măciuci, minge și panglică!   

„A fost ultimul concurs ca o verificare înainte de mondial.  Mă bucur că am reușit să demonstrez și sper ca la mondial să pot concura bine și să iau toate medaliile” -Amalia Lică, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică.   

Amalia recunoaște că înaintea competiției de la Cluj -Napoca are emoții.  

“Există o presiune, dar încerc să nu mă gândesc la ea pentru că nu am nevoie de ea. În momentul de față, am nevoie să mă antrenez cât de bine pot cât de mult și la mondiale să fie cât mai bine” – Amalia Lică, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică.  

Ținta la Mondiale: 3 medalii 

Ea și-a făcut deja calculele pentru Cluj! 

 „Ideal ar fi să câștig 3 medalii de aur, la cele 3 obiecte și, dacă se poate, și la echipă să fie o medalie cât mai valoroasă” – Amalia Lică, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică.  

Sportiva spune că încă nu s-a obișnuit când aude cum i se adresează mai nou, lumea.  

”Îmi place când mi se spune <<fata de aur de la gimnastică ritmică>>, dar încă nu m-am obișnuit 100%”- Amalia Lică, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică.  

Amaliei îi place aurul, uneori îl și poartă, dar cel mai mult îi place să îl vadă în dulapurile de acasă, amenajate special pentru medaliile pe care le-a câștigat.  

„Acum ceva timp, mi-am numărat medaliile, am în jur de 60 și predomină cele de aur”- Amalia Lică, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică.  

„The beginning of magic” e între 7-9 iulie, la Cluj-Napoca  

“The beginning of magic”, regalul mondial al gimnasticii ritmice, are loc între 7-9 iulie, la Cluj-Napoca, în Sala BT Arena. 62 de țări, 380 de gimnaste și 36 de ansambluri vor fi prezente la Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică pentru junioare, organizat în premieră în România!  Costurile organizării depășesc 1,7 milioane de euro. Evenimentul de la Cluj-Napoca, va fi plin de momente care îi va ține pe spectatori conectați la importanța lui.  

 „Vom avea trei zile de magie, de altfel acesta este și motto-ul nostru: “The beginning of magic”. Pentru că de aici începe magia, de la vârsta asta. Vom avea și un magician, pe Andrei Babici, care îi va încânta pe cei mici și, de ce nu, pe cei mari, atât în pauze cât și în standurile special amenajate la BT Arena. De asemenea, îl avem pe tenorul Bogdan Mihai, care va cânta imnul național” – Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.   

Ele sunt gimnastele care vor reprezenta România la mondial  

La Mondialul de la Cluj, echipa României va fi reprezentată la individual de Amalia Lică, revelația momentului în gimnastica ritmică, și de Lisa Garac, iar în proba de grup de Andra și Carina Crainic, Irene și Ada Pătrașcu, Eva Vencu, Arianna Alexandru și Andreea Năstase.  

La marea competiție organizată în premieră în România fetele le vor avea alături pe antrenoarele lor, Adriana Mitroi, Alexandra Piscupescu și Ștefania Prioteasa.  

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
Cele mai recente știri

Cătălin Preda a dat săriturile de pe stânci pe adrenalina de pe circuit!

Desemnat cel mai bun săritor în apă de la mare înălțime din Europa în anul 2023, românul Cătălin Preda...
- Advertisement -spot_img

RECOMANDATE

- Advertisement -spot_img