14 aprilie 2026
Fotbal

Mehmet Topal a recomandat un fotbalist la națională la primul meci de la revenirea în România: „Un jucător extraordinar”

Mehmet Topal l-a lăudat pe Rareș Pop, după ce fotbalistul în vârstă de 20 de ani a marcat…
SportsNet
07.04.2026 | 03:55
Share:

Mehmet Topal l-a lăudat pe Rareș Pop, după ce fotbalistul în vârstă de 20 de ani a marcat în Petrolul – Csikszereda golul de 2-0, pornind din jumătatea sa de teren. 

Mehmet Topal îi prevede un viitor strălucit lui Rareș Pop 

Topal a afirmat despre jucătorul împrumutat de la Rapid că va avea o carieră extraordinară, mai ales alături de echipa națională a României. 

„Cine a jucat, cine n-a jucat, a fost toată lumea unită. A fost un debut bun și important, puteam să facem mult mai mult de atât. Obiectivul nostru este să aducem jucătorii la nivelul optim.

Golurile le-am marcat și aveam nevoie, sunt două goluri frumoase ale lui Rareș și Marco.

Părerea mea e că e un jucător extraordinar, e undeva la 50-60% din nivelul lui. Cu siguranță va avea o carieră extraordinară, mai ales pentru echipa națională a României.

Cum am spus, sunt aici datorită faptului că echipa a avut nevoie de mine, am venit și sunt aici din cauza situației pe care o are clubul. Echipa nu ar fi trebuit să ajungă aici, trebuia să fie în play-off, dar asta e situația. O să dăm totul să scăpăm de la retrogradare.

N-am vorbit despre sezonul viitor, nici nu vrem să discutăm asta. Noi suntem focusați doar pe următoarele șapte etape”, a declarat Mehmet Topal, după Petrolul – Csikszereda. 

Rareș Pop, reacție după golul de autor pentru Petrolul

Anterior, după joc, Pop a explicat că a avut pur și simplu o sclipire, un moment în care nu s-a mai uitat deloc pe teren după coechipieri. 

„A fost un meci destul de dificil. Cred că am simțit creșterea de temperatură. Important e că am reușit să câștigăm și să luăm toate cele trei puncte. Aveam mare nevoie de ele.

Orice șoc la echipă este pozitiv. Îi transmitem domnului Neagoe condoleanțe (n.r.- i-a murit mama), am avut de învățat multe. La fel și de la domnul Topal. 

(n.r.- despre gol) Am luat mingea, nu m-am uitat și m-am oprit când am tras la poartă. E o luptă strânsă la retrogradare, avem nevoie de cât mai multe puncte”, a spus Rareș Pop, la flash-interviuri.

Echipele utilizate în Petrolul – Csikszereda