“Tigrii”, cu un pas în sferturile EHF European Cup!

VIDEO AICI

Handbaliștii de la CSM București s-au impus în manșa tur a optimilor competiției la 5 goluri (28-23), în fața grecilor de la AEK Atena.

Tigrii” i-au luat tare pe greci din primele minute ale jocului și au început tare partida, pe care au condus-o aproape în permanență. Marko Davidovic (autor a șapte goluri), Raul Nantes (marcator de cinci ori) și Vlad Rotaru (cu patru reușite) au fost cei mai buni oameni ai echipei din Capitală, iar portarul Krupa a salvat 15 aruncări din cele 35 expediate de greci, având procentaj de 42 la sută mingi apărate.

La finalul meciului, atât jucătorii CSM-ului, cât și antrenorul Eliodor Voica s-au declarat mulțumiți de rezultat, dar sunt convinși că returul va fi unul și mai greu, în ciuda avantajului de cinci goluri.

”Mi-aș fi dorit o diferență mult mai mare, dar sunt mulțumit per total că am câștigat. AEK Atena este o echipă foarte bună, nu este o diferență confortabilă, dar este mulțumitoare. Sunt convins că returul va fi foarte disputat și că se va juca până în ultimul minut calificarea. Nu suntem favoriți, chiar dacă avem acest avantaj de cinci goluri” – Eliodor Voica, antrenor CSM București.

”Nu avem un avantaj major, 5 goluri nu prea înseamnă nimic, mă bucur că am câștigat și că am luptat până la capăt. Nu am crezut nici un moment că putem scăpa meciul din mână” – Vlad Rotaru, handbalist CSM București.

Returul este programat la 21 februarie, la Atena. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay in Touch

To follow the best weight loss journeys, success stories and inspirational interviews with the industry's top coaches and specialists. Start changing your life today!

spot_img

Related Articles