Este greu de spus dacă Ion Țiriac este mai cunoscut drept jucător de tenis sau om de afaceri. Primul român intrat pe lista Forbes a miliardarilor lumii are un palmares impresionant și în ceea ce privește cariera sa sportivă, carieră de-a lungul căreia a câștigat numeroase titluri alături de Ilie Năstase, inclusiv turneul de la Roland Garros din anul 1967. Ion Țiriac deține licența pentru turneul de tenis BCR Open România. În orașul său natal, Brașov, a fost ridicată Arena Ion Țiriac, complex sportiv modern ce poartă numele marelui tenismen.