“Tricolorii” au venit cu argintul acasă! Romanescu:” Sunt fericit”!
Delegația României de tenis de masă a revenit azi-noapte în țară cu medaliile de argint obținute la europenele pe echipe din Croația atât în proba fetelor, cât și în cea masculină
Delegația României de tenis de masă a revenit azi-noapte în țară cu medaliile de argint obținute la europenele pe echipe din Croația atât în proba fetelor, cât și în cea masculină
„O atmosferă excepțională, specifică acestui oraș, Blaj. Lume iubitoare de volei, care înțelege jocul de volei. Am avut și de-o parte și de alta galerii, pentru că și Voluntari a avut o galerie aici. În ansamblu a fost un joc frumos, curat, în care a fost chiar un preambul la ceea ce înseamnă un campionatul național feminin în România” – Adin Cojocaru, președinte FRV.
Read More„Nu pot să zic că intru altfel pe teren. Pot să spun doar că mă simt puțin mai sigur în unele momente din timpul meciului pentru că probabil am căpătat experiența din campionatul Italiei ca să gestionez momentele dificile puțin mai bine” – Bela Bartha, component al lotului național.
Read MoreSelecționerul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez este la a doua calificare consecutivă la turneul final cu tricolorele
Read MoreNaționala masculină de volei U16 a terminat pe locul 6 la Europene și va juca la anul la Doha, la CM, și în 2027 la FOTE
Read MoreNaționala feminină de volei a României a intrat în linia dreaptă a preliminariilor pentru Campionatul European din 2026. Vineri, 2 august, tricolorele pot obține matematic calificarea la turneul final.
Read MoreColegii i-au ras barba după cucerirea titlului de campion al Italiei, iar acum românul a mărit miza
Read MoreTricolorele au obținut o performanță în premieră în Golden League, pe care au sărbătorit-o jucând tenis de masă
Read MoreCucerirea titlului la volei în Italia l-a făcut pe Bela Bartha să revină acasă după 9 luni cu un look total schimbat față de poza din pașaport
Read MoreCăpitanul naționalei României a jucat mereu cu 3, care e cifra care se regăsește în toate zilele de naștere ale rudelor sale
Read MoreMaria Știrbu, căpitanul naționalei de volei junioare a României, a fost admisă la una dintre cele mai importante Universități din lume unde va învăța cum să managerieze afaceri.
Read MoreCu o franțuzoaică de origine română pe post de tunar și cu selecționerul spaniol al naționalei României pe bancă, Volei Alba Blaj a cucerit cel de-al optulea titlu din istorie. Victoria cu 3-1 la „general” obținută cu CSO Voluntari a consemnat, totodată, și al patrulea event pentru clubul clubului.
Read MoreThese cookies are essential for the website to function properly.
These cookies help us understand how visitors interact with the website.
These cookies are used to deliver personalized advertisements.