„Fost Star Român Sparge Tăcerea: ‘Zenga M-a Înșelat, Asta M-a Răscolit Cel Mai Tare!'”
Fostul mijlocaș Nicolae Dică (45 de ani) a spus în cadrul unui podcast care au fost motivele care au dus la relația rece cu Walter Zenga (65 de ani) din perioada în care cei doi au colaborat la Catania.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!În vara anului 2008, Nicolae Dică a jucat cu România la EURO, iar la scurt timp s-a transferat la Catania, formație de Serie A la acel moment.
Cu 46 de apariții în cupele europene în patru ani la FCSB, fotbalistul român a venit cu gânduri mari în Italia, însă realitatea avea să fie alta.
Nicolae Dică, detalii despre relația dificilă cu Walter Zenga
La italieni, Dică l-a avut antrenor pe Walter Zenga, cu care a lucrat și la FCSB, însă tehnicianul l-a sărit rapid din schemă pe român, care a reacționat cu impulsivitate, ceea ce avea să-l coste.
Cu șapte apariții pentru Catania, dintre care trei în campionat, Dică spune, la 17 ani distanță, că antrenorul italian l-a mințit la acel moment.
”Am ajuns la o echipă mai mică, care se lupta să rămână în Serie, chiar dacă în anul în care am fost eu ei au făcut cel mai bun campionat al lor. Dar nu m-am adaptat și din cauza mea, că am făcut și eu niște greșeli, pe care acum, dacă le analizez, nu trebuia să le fac.
(n.r. Te-ai certat cu Zenga, cu președintele) Le-am făcut din dorința de a juca, veneam de la echipa națională, din Champions League, cu un CV foarte bun, aveam 28 de ani și voiam să joc. Și de acolo au plecat toate lucrurile astea. M-am întâlnit acum vreo 2 ani cu Zenga în Herăstrău, am vorbit cu el.
(n.r. Ați lămurit vreodată episodul ăla?) Nu, pe mine m-a deranjat cel mai mult că am fost mințit. Eu, în momentul când sunt mințit, reacționez. Dacă îmi spui ceva în față și nu te ții de cuvânt, înseamnă că ai greșit față de mine. (n.r. Cu ce te-a mințit? Ți-a promis că o să joci?) Da. Am jucat primul meci, al doilea am jucat, al treilea rezervă, și după au intervenit niște lucruri.
Am avut o discuție, în care mi-a spus că <
Din Italia s-a transferat în Grecia
După doar un sezon în ”Cizmă”, Nicolae Dică s-a transferat în campionatul Greciei la Iraklis.
Doar șase luni a rezistat și în Grecia, după care a urmat transferul la CFR Cluj.
În ultimii ani ai carierei, mijlocașul a mai trecut pe la Manisaspor, FCSB, Mioveni și Viitorul Constanța.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
