Starul francez adus în fața instanței pentru acuzații de viol!
Atacantul francez Wissam Ben Yedder a fost trimis în faţa instanţei penale din departamentul Alpes-Maritimes (parchetul) pentru viol, a anunţat luni parchetul, informează site-ul eurosport.fr.
Acuzațiile aduse internaționalului francez
Wissam Ben Yedder şi fratele său au fost trimişi în faţa tribunalului penal din departamentul Alpes-Maritimes pentru “viol, tentativă de viol şi agresiune sexuală”, a aflat AFP luni de la parchetul din Nisa, confirmând o informaţie a ziarului L’Equipe.
Wissam Ben Yedder, fost fotbalist al lui AS Monaco, în vârstă de 35 de ani, care joacă acum în a doua divizie a Turciei, şi fratele său Sabri au fost puşi sub acuzare în 2023 în urma unor acuzaţii – pe care le neagă – formulate de două tinere pe care le-au întâlnit la o petrecere.
Sursa: Agerpres
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
