Maspex România și FRF continuă parteneriatul început acum aproape un deceniu
Compania Maspex Romania și Federația Română de Fotbal (FRF) au anunțat continuarea și extinderea parteneriatului care le unește de aproape un deceniu în susținerea fotbalului românesc, anunțul fiind făcut la sediul Federației Române de Fotbal unde a avut loc luni, 16 martie, o conferință de presă.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Evenimentul a marcat o nouă etapă a colaborării dintre cele două organizații, construită pe valori comune precum orientarea către performanță, responsabilitatea pentru generațiile mici și mari de fotbaliști, angajamentul pe termen lung pentru promovarea unui stil de viață activ.

Bucovina și Tymbark, cele două branduri din portofoliul Maspex Romania care susțin de mai mulți ani fotbalul românesc, sunt de astăzi însoțite de un nou brand care se alătură acestui demers, consolidând implicarea companiei Maspex Romania în sprijinirea performanței sportive. Astfel, continuitatea colaborărilor existente este perpetuată de energia și perspectiva Plusssz, un brand intrat recent pe piața băuturilor funcționale, care își propune să contribuie activ la susținerea fotbalului din România în calitate de Sponsor oficial al Echipei Naționale de Fotbal.
Citește continuarea pe Reușita Sportivă.

