20 aprilie 2026
Sport Internațional

Lorena Balaci a auzit ce a spus Loți Bölöni despre tatăl său și a răbufnit: ”Lipsă de respect!” | Starurile fotbalului

Într-un interviu-eveniment acordat pentru I AM SPORT Magazine, Ladislau Bölöni a vorbit despre regretații fotbaliști Ilie Balaci și…
SportsNet
01.04.2026 | 21:09
Share:

Într-un interviu-eveniment acordat pentru I AM SPORT Magazine, Ladislau Bölöni a vorbit despre regretații fotbaliști Ilie Balaci și Nicolae Dobrin, pe care i-a numit neserioși.

Lorena Balaci, răspuns pentru Ladislau Bölöni

Lorena Balaci, fiica ”Minunii Blonde”, a văzut declarația și a reacționat, apărând memoria tatălui său, printr-un mesaj pe contul său de Facebook.

Foto 8/17

”Astăzi aleg să scriu nu din furie, ci din responsabilitate pentru că până la ultima mea zi pe acest pământ voi continua să îi țin memoria vie. Este un legământ pe care nu l-am făcut doar cu mine, este o promisiune făcută lui Dumnezeu!

Când un om nu mai este printre noi, nu mai are drept la replică. De aceea, cuvintele rostite despre el spun întotdeauna mai mult despre cel care le rostește decât despre cel care a plecat. Ilie Balaci nu a fost un om perfect. Nici nu trebuia să fie. A fost, însă, un fotbalist excepțional, un simbol al Craiovei, o bucurie pentru zeci de mii de oameni și un reper pentru generații întregi.

Foto 11/17

A fost iubit pentru ce a făcut pe teren și respectat pentru ce a însemnat dincolo de el. Să reduci o carieră, un destin și o legendă la etichete aruncate la ani distanță, mai ales după ce omul nu se mai poate apăra, nu este analiză. Este lipsă de respect. Accidentările nu definesc caracterul unui sportiv. Nici durata unei cariere nu șterge impactul ei.

”Istoria nu se scrie cu resentimente personale”

Fotbalul anilor ’70–’80 nu se judecă cu standardele de azi. Iar istoria nu se scrie cu resentimente personale, ci cu memorie, context și onestitate. Tatăl meu nu are nevoie să fie apărat prin trofee sau statistici. Este apărat de amintirile oamenilor, de emoțiile trăite pe stadioane, de dragostea Craiovei și de respectul celor care știu ce a însemnat cu adevărat.

Foto 14/17

Cei care simt nevoia să vorbească urât despre cei plecați nu le pot atinge moștenirea. Pentru că legendele nu dispar din vorbe. Ele rămân acolo unde contează: în suflete. Tata nu a fost doar un mare fotbalist, ci un om care a făcut o întreagă Craiovă să viseze, iar dragostea cu care este rostit și astăzi numele lui Ilie Balaci este cea mai sinceră dovadă că legendele nu mor niciodată!“, a scris Lorena Balaci.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.