Nu vede pe absolut nimeni! Ciprian Marica: ”Eu unul m-am săturat!”
-
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Europa League: Nottingham Forest – Aston Villa, joi, 22:00, DGS 1
Marica este de părere că nu există niciun fotbalist de sub 21 de ani care poate emite pretenții la naționala mare, în ciuda regulii prezente în SuperLiga României și care obligă cluburile să folosească în permanență un jucător sub vârstă.
Ciprian Marica: ”Nu vedem o perspectivă. Realitatea spune că nu mai vine nimic”
”Mai trist e că nu vedem o perspectivă. Dacă în alți ani ne mai legam de un U21 cu performanțe, mai răsăreau jucători, un Mihăilă, un Man, la FCSB, la Farul la fel. Eu unul m-am săturat.
Mie-mi plac tinerii și cred în ei, vreau să le dau șanse, dar astăzi realitatea spune că nu mai vine nimic, doar dacă ne mințim. Spune-mi două-trei nume de jucători care au 20-21 de ani și care pot să facă pasul la națională.
Noi am așteptarea salvarea de la jucători din China, de unde nici nu începuse campionatul. La noi dacă lipsesc doi titulari, deja e panică, pentru că nu ai cu cine să-i înlocuiești. Asta e realitatea fotbalului românesc.
Eu nu cred că Gică Hagi are o baghetă și poate salva naționala. Responsabili sunt toți cei au clădit această bază de selecție. Fotbalul românesc nu că suferă, ci suferă grav, cum n-a suferit de mult timp”, a declarat Marica, la Interviurile Digi Sport.
Interviul complet acordat de către Ciprian Marica în cadrul emisiunii ”Interviurile Digi Sport” va fi difuzat miercuri, 29 aprilie 2026, de la ora 17:30, în direct la Digi Sport 1.
La meciul cu Turcia de la barajul pentru Cupa Mondială 2026, cel mai important jucat de România în acest an, fotbaliștii convocați au avut împreună o cotă totală de 104 milioane de euro. De partea cealaltă, Arda Guler, Kenan Yildiz & CO erau cotați la 453 de milioane de euro!
VIDEO rezumat Turcia – România 1-0
Ciprian Marica l-a criticat pe Răzvan Burleanu, după ce președintele FRF a spus că România este în elita fotbalului european
”Ceea ce pot să spun este că actuala federație nu are opoziție și atunci când nu ai opoziție, vedem cu toții că intervine această autosuficiență în care se spune că e bine. Și perfect.
În plus de asta, la discursurile președintelui, iertați-mă, dar dacă nu beau o cafea înainte, mă ia somnul. Este genul de discurs care mă plictisește. Nu-mi spune nimic, mă pierde undeva. Finalul e cel care mă interesează, în care spune că totul e bine.
Dacă vii după 12 ani să ne spui că suntem în elită, te cred pe cuvânt dacă îmi spui că e și Andora, dacă îmi spui că este și Luxemburg acolo, da, atunci te cred. Dar altfel este a 2-a cea mai proastă clasare a României la nivel mondial. Și mai trist decât atât este că nu vedem o perspectivă”
Etichete: romania , ciprian marica , jucatori u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
