Andrei Coubiș, lăudat de fotbalistul cu 60 de meciuri la naționala României: “L-am urmărit cu mare interes”
-
Liga Națională, baschet: U-BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova, miercuri, 19:00, DGS 3
-
Finala Europa League: Freiburg – Aston Villa, miercuri, 22:00, DGS 1
Transferat în iarnă de la Sampdoria, Andrei Coubiș a confirmat prin prestații sigure, mature și constante, astfel că a devenit om de bază la Universitatea Cluj. Evoluțiile sale l-au convins inclusiv pe Mircea Lucescu, fostul selecționer, să îl convoace la echipa națională a României pentru barajul cu Turcia.
Dorin Goian are mare încredere în Andrei Coubiș: „Îl văd să facă pereche cu Radu Drăgușin.„
Andrei Coubiș este văzut drept unul dintre cei mai importanți jucători ai României în viitorul apropiat. Dorin Goian consideră că fotbalistul celor de la Universitatea Cluj merită să evolueze pentru prima reprezentativă, iar un cuplu alături de Radu Drăgușin îi sună destul de bine.
„Cât timp joci în finala Cupei României și te bați pentru câștigarea campionatului, ținând cont și de vârsta lui, e clar că este un fotbalist cu mare potențial. L-am urmărit și eu în ultima perioadă cu mai mare interes și, da, este un fotbalist care poate să crească și să facă pasul către naționala mare.
Depinde numai și numai de el, dar are potențial. Este un fotbalist interesant, din punctul meu de vedere. Îl văd să facă pereche cu Radu Drăgușin. Amândoi sunt tineri, iar Burcă a ajuns la o anumită vârstă. Coubiș poate fi format și introdus în circuitul echipei naționale”, a spus Dorin Goian, pentru digisport.ro.
Echipele pentru care Coubiș a jucat până să semneze cu U Cluj sunt Milan U17, Milan U18, Milan U19, Milan YL (Youth League), Milan Futuro (Serie C), iar în prima parte a sezonului 2025/2026 a fost în lotul celor de la Sampdoria, în Serie B, dar nu a prins niciun minut.
La nivel de echipă naţională, fundașul are nouă meciuri în tricoul reprezentativei U19 a României, alături de alte două prezenţe la U20 şi una la U21. Ulterior, el a fost convocat la selecţionata U20 a Italiei, pentru care însă nu a debutat.
La naționala mare a României, Andrei Coubiș a bifat un meci.
Andrei Coubiș, dorit în străinătate
Evoluțiile solide din defensivă ale lui Andrei Coubiș au atras deja interes extern, iar verdictul lui Cristi Săpunaru a spus totul despre potențialul fotbalistului.
Impresionat de progresul rapid al tânărului stoper, Cristi Săpunaru a vorbit la superlativ despre Andrei Coubiș.
”Mie îmi place enorm de mult de el. Calitatea principală este inteligența.
Vede jocul înainte de a se întâmpla. E puternic, nu se sperie, stă foarte bine în teren și comunică permanent cu coechipierii”, a declarat Cristi Săpunaru la ”Digi Sport Special”.
Fostul căpitan al Rapidului a subliniat și un detaliu extrem de important: Coubiș este deja monitorizat de cluburi din afara României.
”Când va fi timpul să plece, o va face. Am informații că este deja urmărit de echipe de afară”, a dezvăluit Cristi Săpunaru.
Declarația lui Săpunaru a confirmat statutul tot mai solid al fundașului de la ”U” Cluj, care pare pregătit pentru un salt important în carieră dacă evoluțiile sale vor continua la același nivel.
Etichete: universitatea cluj , dorin goian , superliga , andrei coubiș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
