19 august 2026
Fotbal

Ce decădere! Dragoș Nedelcu a semnat cu noua echipă

Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 18 august 2026, 17:42 / Actualizat marti, 18 august 2026 17:42…
SportsNet
18.08.2026 | 22:23
Share:

Articol de – Publicat marti, 18 august 2026, 17:42 / Actualizat marti, 18 august 2026 17:42

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Mijlocașul defensiv Dragoș Nedelcu (29 de ani), dublu campion al României cu Farul Constanța, a semnat marți cu noua echipă. După ce în sezonul trecut a evoluat pentru Steaua, în Liga 2, fotbalistul mai coboară un eșalon și va juca pentru Minaur Baia Mare, formație din Liga 3.

Clubul nu a făcut încă un anunț oficial, însă transferul lui Nedelcu a fost deja înregistrat pe platforma FRF „Hai la fotbal”.

Nedelcu a bifat 14 apariții în sezonul trecut pentru Steaua. Daniel Oprița nu l-a mai păstrat în lot, iar acum mijlocașul își va continua cariera în Liga 3.

Dragoș Nedelcu a semnat cu Minaur Baia Mare

Dragoș Nedelcu are 6 selecții la prima reprezentativă a României, însă cariera sa a urmat o pantă descendentă în ultimii ani.

A evoluat pentru Viitorul Constanța între 2014 și 2017, apoi a revenit la Farul în 2022, unde a rămas până în 2025.

Ce decădere! Dragoș Nedelcu a semnat cu noua echipă

Dragoș Nedelcu a semnat cu Minaur Baia Mare / FOTO: hailafotbal.ro

Între cele două perioade petrecute la clubul constănțean, Nedelcu a îmbrăcat tricoul celor de la FCSB, între 2017 și 2021. Ulterior, formația roș-albastră l-a cedat în Germania, la Fortuna Düsseldorf, înainte ca mijlocașul să revină în România.

Nedelcu a disputat ultimul meci oficial pe 16 mai, atunci când Steaua a pierdut pe teren propriu în fața celor de la FC Voluntari, scor 2-4.

Fotbalistul este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 150.000 de euro. Minaur Baia Mare, noua echipă a lui Nedelcu, evoluează în Liga 3. Formația din Maramureș urmează să primească miercuri vizita celor de la Corvinul Hunedoara, în play-off-ul Cupei României Betano.

În sezonul trecut, Minaur Baia Mare a încheiat pe locul 5 în grupa 4. Politehnica Timișoara a terminat pe prima poziție și a obținut promovarea, în timp ce Unirea Alba Iulia s-a clasat pe locul 2 și a disputat barajul.

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!