Jucătorii români, o minoritate în Liga 1
De unde să aleagă Hagi? Aceasta este, până la urmă, întrebarea. Nu ce sistem de joc va folosi naționala, nu dacă jucăm cu trei fundași sau cu patru, nu dacă Ianis Hagi trebuie să fie titular sau rezervă. Problema este mult mai simplă și mult mai gravă: de unde mai scoatem fotbaliști români?
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Ultima etapă din Liga 1 oferă o imagine care ar trebui să dea ceva frisoane Federației Române de Fotbal. La FCSB au început meciul cu Petrolul doar trei români. La Petrolul, tot trei. La Universitatea Cluj au fost cinci români, iar la Oțelul – patru. Corvinul a avut cinci români în primul „11”, Universitatea Craiova – șase. FC Argeș – cinci, Botoșani – patru. La Rapid și Voluntari lucrurile arată ceva mai bine: câte opt români în echipele de start. Sepsi – cinci, CFR Cluj – șapte. La Csikszereda au fost cinci români, în timp ce Dinamo a început partida cu numai trei. Farul și UTA au avut câte șase.
Adunăm și rezultatul nu este deloc confortabil pentru o țară care vrea să aibă o echipă națională competitivă: în prea multe dintre echipele noastre, românul nu mai este regula, ci una dintre opțiuni.
Citește și:Hagi, degeaba la Derby de România!
Și atunci ajungem la Hagi. De unde să aleagă? Pentru că selecționerul poate fi oricine. Poate să fie Hagi, Capello, Mourinho sau Guardiola. Poți schimba antrenorul, stafful, sistemul de joc, preparatorul fizic și magazionerul. Dacă baza este subțire, selecția va fi inevitabil subțire.
Nu poți scoate din pălărie zece fundași centrali români de nivel internațional dacă fotbalul românesc nu i-a crescut. Nu poți inventa peste noapte mijlocași care să joace la nivel european. Și nu poți cere unei generații să producă ceea ce sistemul de copii și juniori n-a reușit să producă. Aici este adevărata problemă, de la copii și juniori. Și aici apare marele bilanț al administrației Burleanu.
Cartonaș negru pentru FRF
Au trecut aproape 12 ani de când actuala conducere a FRF a ajuns la putere. S-au făcut strategii, prezentări, proiecte, conferințe, programe, promisiuni și PowerPoint-uri. S-a vorbit despre reformarea fotbalului juvenil, despre centre de excelență, despre centre regionale, despre dezvoltarea copiilor, despre metodologii moderne.
Perfect. Dar unde sunt?
Unde sunt acele „Centre Naționale și regionale de excelență pentru copii și juniori” despre care ni se vorbea cu atâta convingere? Pentru că, după mai bine de un deceniu, rezultatul pe care îl vedem în Liga 1 nu este deloc o reclamă pentru succesul revoluției juvenile. Iar când apare întrebarea despre copii și juniori, Federația vine acum cu marea soluție: „cartonașul negru pentru părinții care urlă din tribună”.
Serios? Asta era problema care ne împiedica până acum să producem fotbaliști? Părintele care strigă „Hai, băiatul meu!” este acum dușmanul strategic al fotbalului românesc? Sigur că presiunea părinților este o problemă. Există părinți care amenință antrenori, părinți care se ceartă cu arbitrii, părinți care își văd copilul drept următorul Messi și transformă fiecare meci de copii într-o finală de Champions League. Există și realitatea urâtă, despre care se vorbește de ani și FRF nu se face nimic: părinții care cumpără locul copilului în echipă. Aici parcă nu mai auzim aceeași vehemență din partea Federației. Pentru că este mult mai ușor să-i arăți cartonașul negru unui tată care a strigat prea tare din tribună decât să te apuci să cureți sistemul de interese, favoritisme și șpăgi care decid cine joacă și cine stă pe bancă.
Un părinte nervos poate fi evacuat din tribună, meciul se poate întrerupe sau chiar opri definitiv. Dar care vor fi criteriile pentru care se va arăta acest cartonaș negru? Cum se vor măsura faptele părinților din tribună?
Un sistem bolnav nu se rezolvă cu un cartonaș, fie el și negru, dar spune enorm despre felul în care sunt căutate soluțiile în fotbalul nostru. În loc să rezolvi cauza, inventezi un instrument stupid. În loc să întrebi de ce un copil talentat renunță la fotbal, îl disciplinezi pe tatăl lui. În loc să verifici dacă selecția la juniori este corectă, îi explici părintelui că trebuie să tacă. În loc să construiești infrastructură, metodologie și competiție serioasă, inventezi încă un regulament: cartonașul negru.
Sună bine într-un comunicat. Sună modern. Sună european. Dar nu crește niciun fotbalist. Și nici nu-l va face pe antrenorul care preferă să joace, pe șpagă, cu copilul „potrivit” în locul celui talentat.
Unde e fabrica de fotbaliști români?
România are o problemă enormă la baza piramidei. Iar această problemă nu mai poate fi ascunsă prin discursuri despre generații talentate. Pentru că generațiile talentate trebuie să ajungă undeva. La un moment dat, talentul trebuie să devină fotbalist dacă este sprijinit. Iar când te uiți la echipele de start din Liga 1 și vezi că unele formații abia mai adună trei-patru români, întrebarea nu mai este dacă avem talente. Întrebarea este „ce am făcut cu talentele?”.
Hagi nu poate selecționa promisiuni. Nu poate convoca un copil pentru că „este talentat”. Naționala are nevoie de fotbaliști formați, competitivi, obișnuiți cu presiunea, cu ritmul și cu nivelul internațional. Iar dacă Liga 1 nu-i produce suficient, suntem nevoiți să-i căutăm pe juniorii români care s-au format prin străinătate. Dacă îi găsim și dacă vor să și vină să joace sub tricolor.
Altfel, vom continua să facem ceea ce facem de ani buni: vom schimba selecționerul, vom schimba sistemul, vom analiza posesia, vom număra cornerele și kilometrii alergați și vom discuta despre „eterna schimbare a mentalității” ca să avem și noi „mentalitate de învingător”.
Numai că mentalitatea de învingător nu se fabrică la conferința de presă. Se fabrică în academii, pe terenurile de juniori, în competiții serioase și într-un sistem care îi pune pe cei mai buni să joace. Desigur, și în promisele „Centre de Excelență”. Acolo trebuia să fie revoluția. După 12 ani de administrație Burleanu, Federația ne explică însă cum să pedepsim părinții gălăgioși. Poate că ar fi timpul să primească și Federația un cartonaș. Nu negru, ci roșu. Sau ambele, dacă tot sunt inventate.
Pentru că la fotbalul juvenil nu mai este vreme de experimente. Iar naționala nu poate trăi la nesfârșit din calificarea norocoasă la EURO 2024 și din ce mai reușește să găsească prin ruinele unui sistem care promite de 12 ani că se reformează.
