22 septembrie 2026
Sport Internațional

Încă un scandal uriaș la FIFA. UEFA îl amenință pe Gianni Infantino cu un proces, după ultimele zvonuri | Internațional

Totul s-a petrecut înainte ca președintele FIFA să anunțe că renunță la planul prin care intenționa să atragă…
SportsNet
22.09.2026 | 22:09
Share:

Totul s-a petrecut înainte ca președintele FIFA să anunțe că renunță la planul prin care intenționa să atragă investitori privați în administrarea și exploatarea comercială a Cupei Mondiale, proiect care a stârnit o revoltă fără precedent în fotbalul internațional.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

UEFA l-a avertizat pe Gianni Infantino: „Nu distrugeți documentele”

Potrivit Daily Mail, UEFA i-a transmis lui Gianni Infantino o notificare oficială prin care îl informează că ia în calcul acțiuni în instanță, arbitraj și plângeri către autoritățile competente din cauza proiectului FIFA Forward Enterprise.

Mai mult, forul european a cerut conducerii FIFA să identifice și să păstreze toate documentele și informațiile electronice referitoare la proiect.

Foto 2/4

În scrisoare, UEFA avertizează că orice încercare de a distruge, șterge, modifica sau ascunde documente ar putea fi interpretată drept distrugere de probe, ceea ce ar putea avea implicații juridice serioase.

Solicitarea nu îl vizează doar pe Infantino, ci și pe alți oficiali importanți ai FIFA, precum Arsene Wenger, secretarul general Mattias Grafström și directorul operațional Kevin Lamour.

Planul lui Infantino a provocat o revoltă în fotbalul mondial

Proiectul FIFA urmărea atragerea unor investitori privați care să cumpere participații în afacerea comercială a Cupei Mondiale.

Grupul urma să fie condus de Josh Kushner, fratele lui Jared Kushner, ginerele fostului președinte american Donald Trump. În proiect ar fi fost implicați și Greg Maffei, JPMorgan și OpenEconomics.

Inițiativa a fost însă respinsă dur de UEFA, care a anunțat că toate cele 55 de federații membre sunt pregătite să boicoteze Cupa Mondială dacă planul nu este abandonat.

Presiunea exercitată de forul european și de alte federații naționale a devenit imposibil de ignorat.

Gianni Infantino a făcut pasul înapoi

Sâmbătă, președintele FIFA a confirmat oficial că proiectul nu va mai continua.

Infantino a explicat că ideea urmărea dezvoltarea fotbalului în țările care au nevoie de sprijin financiar, însă a recunoscut că propunerea a creat diviziuni majore în interiorul comunității fotbalistice.

„Am ascultat cu atenție toate opiniile și a devenit clar că proiectul a creat diviziuni care nu mai servesc obiectivului pentru care a fost conceput. Ca urmare, această propunere nu va merge mai departe”, a transmis șeful FIFA.

Foto 3/4

Viitorul lui Infantino la conducerea FIFA, tot mai incert

Retragerea proiectului reprezintă una dintre cele mai mari înfrângeri politice suferite de Gianni Infantino de la preluarea conducerii FIFA.

Potrivit presei britanice, până la izbucnirea scandalului, oficialul italo-elvețian era favorit să obțină fără emoții un nou mandat la alegerile din martie 2027.

În contextul actual, situația s-ar putea schimba radical. Regulamentele FIFA permit inițierea unui vot de neîncredere împotriva președintelui dacă procedura este susținută de 46 de federații membre.

Numai UEFA are în componență 55 de asociații naționale, ceea ce oferă forului european o influență considerabilă în eventualele demersuri împotriva lui Infantino.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!