Adrian Ilie a rostit 3 nume de fotbalişti ofensivi pe care Gică Hagi nu trebuie să îi neglijeze pe viitor la naționala României
Adrian Ilie a văzut amicalele României și a dat verdictul despre jucătorii pe care Gică Hagi ar trebui să nu îi neglijeze în perioada următoare.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!„Tricolorii” au disputat primele amicale ale verii sub comanda noului selecționer. Gică Hagi (61 de ani) a debutat cu un egal și o victorie în al doilea său mandat pe banca naționalei. Dacă în duelul cu Georgia nu au ieșit la rampă anumiți jucători, în meciul cu Țara Galilor „tricolorii” s-au remarcat la câteva faze interesante.
Fostul atacant al Generației de Aur a numit cei trei jucători ofensivi care nu ar trebui să lipsească din vederile selecționerului în viitor.
Cine sunt fotbaliștii remarcați de Adrian Ilie după România – Țara Galilor 2-1
La scurt timp după cel de-al doilea amical al „tricolorilor”, Adrian Ilie a analizat jocul prestat de elevii lui Gică Hagi. I-a remarcat pe Louis Munteanu (23 de ani), David Matei (19 ani) și Florinel Coman (28 de ani).
„Un plus pentru Matei (n.r. David Matei), Florinel Coman, Louis Munteanu. Mi-au plăcut, mi-a plăcut atitudinea lor. Sper că Hagi și-a dat seama de toți jucătorii pe care i-a avut la dispoziție. Mai sper ca toți să fie sănătoși, iar Hagi să aibă de unde să aleagă”, a precizat Adi Ilie, la Fanatik.
David Matei este apariția surpriză din lotul „tricolorilor” de la venirea lui Gică Hagi. L-a debutat pe tânărul mijlocaș de la Universitatea Craiova. Acesta a bifat 35 de minute în duelurile cu Georgia și Țara Galilor. În meciul cu galezii a fost la un pas de a marca, dar i-a centrat excelent colegului de la Craiova, Adrian Rus, la golul de 2-1.
Louis Munteanu a fost la un pas de a ajunge la FCSB, dar au existat neînțelegeri cu patronul FCSB. Gigi Becali era pregătit să facă o ofertă de peste 4.5 milioane de euro când atacantul evolua la CFR. În cele din urmă, a ajuns în SUA, la DC United. A revenit în atenția selecționerului și s-a remarcat cu un gol în meciul contra Țării Galilor.
Florinel Coman nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. La formația de care aparține nu a avut prea multe meciuri bifate și e nemulțumit de poziția sa în cadrul echipei. Nici nu își dorește să revină prea curând în țară, deși patronul FCSB a mai încercat să îl convingă.
Fostul atacant, impresionat de reacția jucătorilor în momente dificile: „Nu ne-am lăsat dominați”
Pe Adrian Ilie l-a impresionat și cum au abordat „tricolorii” ambele amicale. Nu i-au lăsat pe adversari să domine integral pe parcursul celor 90 de minute.
„Mai remarc și reacția jucătorilor. Și ieri, și în meciul cu Georgia. Începe să ne domine țara Galilor cam 5-7 minute și ne revenim imediat, trecem la conducere. Foarte repede. Adică nu ne-am lăsat dominați”, a mai precizat „Cobra”.
