10 septembrie 2026
Sport Internațional

Cristi Chivu are o problemă la Inter Milano | Stranieri

Cristi Chivu (45 de ani) se confruntă cu o dificultate pe finalul perioadei de mercato. Inter încearcă să…
SportsNet
10.09.2026 | 09:16
Share:

Cristi Chivu (45 de ani) se confruntă cu o dificultate pe finalul perioadei de mercato. Inter încearcă să se despartă de Luis Henrique, însă brazilianul nu are, în acest moment, nicio ofertă concretă, iar situația începe să le dea bătăi de cap oficialilor italieni, întrucât aceștia doresc să mai elibereze un loc pentru un ultim transfer ofensiv.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Chivu vrea un atacant nou, dar Luis Henrique blochează planul lui Inter

Inter a făcut deja mai multe mutări în această vară, însă conducerea clubului își dorește în continuare să mai aducă cel puțin un jucător ofensiv. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Luis Henrique trebuie să plece de pe „Giuseppe Meazza”. Problema este că brazilianul nu are în prezent o ofertă concretă.

Situația este cu atât mai complicată cu cât Inter își dorește să încheie cât mai repede operațiunea și să-și definitiveze lotul pentru noul sezon.

Luis Henrique a fost unul dintre fotbaliștii despre care s-a discutat intens în această perioadă, iar AS Roma a reprezentat una dintre variantele pentru brazilian, însă negocierile nu s-au concretizat, iar mutarea este în acest moment în impas.

De asemenea, Kristjan Asllani este foarte aproape de un transfer la Al-Jazira sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, iar Yanis Massolini este dorit de mai multe formații din Franța.

Aceste mutări ar elibera două locuri în lot, chiar dacă Luis Henrique va rămâne la echipă.

Ce transferuri a făcut Inter Milano în această vară

Chiar dacă perioada de transferuri a început mai timid pentru Inter, nerazzurri au perfectat două mutări din Premier League în ultimele săptămâni și au ajuns la 101 milioane de euro cheltuite.

Milanezii au plătit 30 de milioane pe Djed Spence și tot aceeași sumă pentru Curtis Jones, în timp ce podiumul sumelor de transfer este completat de Aleksandar Stankovic, de la Club Brugge, pentru care Inter a pus pe masă 23 de milioane de euro.

De asemenea, formația lui Chivu s-a betonat în apărare și cu alte transferuri în afara lui Djed Spence. Inter l-a transferat definitiv pe Manuel Akanji pentru 15 milioane de euro, în timp ce John Stones a ajuns la echipă din postura de jucător liber de contract.

De asemenea, Benjamin Pavard și-a încheiat împrumutul la Marseille și a revenit în Lombardia. Chivu l-a mai dorit și pe Cristian Romero, însă argentinianul a ales să semneze cu Atletico Madrid.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!