Cum s-au prezentat „tricolorii” la primul campionat mondial de fotbal din istorie. Au câștigat cu o favorită, au dat gol cu rotula sărită, și au impresionat după un drum de 20 de zile
România se numără printre puținele naționale din lume care s-au calificat la primele trei ediții consecutive ale Campionatului Mondial de Fotbal: Uruguay 1930, Italia 1934, Franța 1938. Din cele 23 de ediții ale turneului, România a participat la doar șapte, dar a avut un debut promițător.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Lotul României la Mondialul din Uruguay 1930 FOTO FRF.ro
Povestea
participării românești la primul Mondial din istorie începe cu un context greu
de imaginat astăzi. În 1921, jurnalistul sportiv francez Jules Rimet ajungea la
conducerea FIFA și înțelegea că fotbalul se juca în zeci de țări, dar nu exista
nicio competiție care să reunească toate naționalele. În 1928 a convins
celelalte federații să organizeze primul campionat mondial. Uruguayul, dublă campioană
olimpică, în 1924 și în 1928, a fost ales gazdă, evenimentul coincizând cu centenarul
independenței națiunii. Uruguayenii au construit special pentru turneu Estadio
Centenario din Montevideo și au trimis invitații tuturor țărilor unde se
practica fotbalul, sperând la 32 de echipe.
Marea
Criză Economică a dat însă planurile peste cap. Echipele europene, asiatice și
africane au refuzat deplasarea din cauza costurilor și a distanței – fără avioane de
pasageri, drumul până la Montevideo dura 20 de zile. La socoteală se adăugau
perioada de participare și întoarcerea: în total, circa 65 de zile, adică mai
bine de două luni de absență de la serviciu, într-un moment în care
disponibilizările se țineau lanț. Fotbaliștii din epocă erau amatori – muncitori care
jucau în zilele libere. Riscul de a-și pierde locul de muncă era real.
Jules
Rimet a reușit să convingă personal doar patru naționale europene să facă
deplasarea: Belgia, Franța, Iugoslavia și România. Restul celor 13 echipe
prezente veneau de pe continentul american. Și Federația Română de
Fotbal, înființată în 1909, s-a codit îndelung. Cel care a tranșat situația a
fost Carol al II-lea, proaspăt încoronat rege pe 8 iunie 1930, după revenirea
în țară și anularea actului de renunțare la tron. Probabil și dornic de
popularitate – era contestat de o parte a opiniei publice –, regele a garantat
secretarului federației, Octav Luchide, că fotbaliștii convocați la națională îşi
vor păstra locurile de muncă și salariile pe toată durata deplasării. România
fusese invitată direct de Rimet, care o cunoștea drept o țară cu fotbal în
plină dezvoltare.
De la Chinezu la Venus, cu vaporul spre Montevideo
Lotul
convocat număra doar 15 jucători și patru rezerve, și era alcătuit în bună
parte din fotbaliștii celor mai bune echipe ale momentului. Portari: Ion
Lăpușneanu (Sportul Studențesc), Samuel Zauber (Maccabi București). Fundași:
Rudolf Bürger (Chinezul Timișoara), Iosif Czako (UDR Reșița), Adalbert Steiner (Chinezul
Timișoara). Mijlocași: Alfred Eisenbeisser (Dragoș Vodă Cernăuți), Ladislau
Raffinsky (Juventus București), Corneliu Robe (Olympia București), Emerich Vogl
(Juventus București). Atacanți: Ștefan Barbu (Olympia București), Adalbert Deșu
(UDR Reșița), Andrei Glanzmann, Elemér Kocsis (ambii CA Oradea), Nicolae Kovács
(Banatul Timișoara), Constantin Stanciu (Venus București), Rudy Wetzer
(Juventus București). Antrenor: Constantin Rădulescu. Structura lotului
reflecta sistemul de joc al epocii, ultraofensivul 1-2-3-5: un portar, doi fundași,
trei mijlocași și cinci atacanți. Vedeta și căpitanul era Rudy Wetzer, marcator
pursânge.
Omul cu care Hagi vrea să reconstruiască ofensiva naționalei a dat greș în China
Drumul
spre Uruguay a fost o aventură în sine. Cinci zile cu trenul până la Genova,
apoi îmbarcarea pe transatlanticul Conte Verde, alături de delegații FIFA și
alte două echipe europene. Traversarea Atlanticului a durat 14 zile. Ajunși la
Montevideo, românii au fost întâmpinați cu salve de tun și cazați la hotelul
Charlton, alături de echipa Franței, cu ai cărei fotbaliști legaseră prietenii pe
drum. Tragerea la sorți nu i-a avantajat: România a nimerit în Grupa a III-a
alături de Peru și Uruguay, campioana olimpică în exercițiu.
Prima victoria la Mondial, cu rotula sărită
România
debuta pe 14 iulie 1930, pe stadionul Pocitos, contra Peru. Tricolorii erau
considerați cantitate neglijabilă. „Peruvienii s-au prezentat pe teren siguri
de victorie, ironici, cu zâmbetul sarcastic al superiorității indiscutabile
față de balcanicii care nu-și legitimau existența pe teren decât din dorința de
a face o plimbare cu vaporul“, notau jurnaliștii revistei „Realitatea ilustrată“.
S-a
întâmplat exact pe dos. Lansat de Wetzer, Adalbert Deșu a surprins portarul
peruan Valdivieso chiar din primul minut: primul gol românesc în istoria Campionatelor
Mondiale. Peruvienii au reacționat prin joc brutal. Adalbert Steiner a suferit
o dublă fractură în minutul 11, ieșind definitiv din fotbal. Zece minute mai
târziu, mijlocașul peruan Alberto Denegri i-a aplicat lui Constantin Stanciu o
talpă pe genunchi, deplasându-i rotula. Stanciu a părăsit terenul, dar s-a
întors – pentru că nu mai rămăseseră înlocuiri disponibile – și a marcat cu
piciorul accidentat, în minutul 79. Nicolae Kovács a închis tabela în minutul
89. Scor final: 3-1. „Un strălucit succes românesc. Victoria este cu atât mai importantă
cu cât a fost mai puțin așteptată. România, conștientă de importanța
momentului, a făcut o partidă magistrală“, scriau cei de la „Gazeta
Sporturilor“.
România în meciul cu Peru
Al doilea meci, pe 21
iulie, a adus față în față România – deja decimată după
brutalitățile din partida cu Peru – și Uruguay, favorita
turneului. Pe Estadio Centenario, în fața a peste 80.000 de spectatori, gazdele
s-au impus cu 4-0, toate golurile venind în primele 35 de minute. În sistemul
acelei ediții se calificau în semifinale doar liderii de grupă. Uruguay a
câștigat, în cele din urmă, primul titlu mondial, învingând Argentina cu 4-2 în
finală. Românii s-au întors
acasă cu o victorie în două meciuri și cu o certitudine: fotbalul românesc era
pregătit să stea la masa mare.