Claudia Nechita, prima româncă învingătoare într-un meci de box la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a continuat confesiunile fără filtre și lecțiile de viață, în emisiunea “Hai la Sport”, produsă în Studiourile Wise.

   Fosta mare sportivă a deschis cutia cu amintiri și a vorbit cu o sinceritate dezarmantă despre sacrificiile pe care le-a făcut în sportul de performanță, eșecuri transformate în lecții, dar și despre omul din spatele sportivului de performanță.

    Înainte să audă de boxul de performanță, micuța Claudia își cultiva forța în curtea casei unde a copilărit, în Câmpulung. Visul ei a început dintr-o chemare interioară greu de descris în cuvinte. „Eu acasă, pur și simplu îmi legam un sac cu haine și nisip în el și dădeam cu pumnii. Nu știam ce înseamnă boxul de performanță. Eram un copil de nici 13 ani, cred că nu aveam când am intrat prima dată în sală. Am mers singură. Era iarnă afară, zapada până la genunchi. Și m-am dus: <<eu vreau să mă înscriu la box feminin >>nici nu știam cu ce se mănâncă boxul. Și pur și simplu am intrat în sală, mi-a plăcut atmosfera care era. A fost ca o chemare, eu așa cred. Acum, când mă uit în urmă, cu siguranță Dumnezeu a trimis boxul în viața mea”, spune Claudia.

 Lecția eșecului și cine devenim cu adevărat

Deși a pierdut primele trei meciuri oficiale din carieră, pugilista a refuzat să renunțe, transformând fiecare cădere într-o treaptă spre excelență, devenind de 17 ori campioană națională și obținând locul 5 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. “Eu sunt exemplu de rezistență, prin câte eșecuri am trecut, dar am înțeles la un moment dat că aceste eșecuri pe mine mă formează. De multe ori vedem doar medaliile, doar rezultatele și pierdem ceea ce am putea să devenim noi ca oameni. Cred că e mult mai important cine devii în parcursul tău spre medalia europeană, mondială sau olimpică decât aceea medalie “, mărturisește campioana de la box.

Adrian și Mihaela Lăcătuș: „A doua familie”

Momentele critice în care fondurile lipseau au fost depășite datorită sprijinului necondiționat al antrenorilor ei, Adrian și Mihaela Lăcătuș, pe care îi consideră părinții spirituali. “Domnii antrenori sunt a doua noastră familie. Gândiți-vă că ne-au luat acasă la ei, am locuit cu ei și cu copiii lor. Suntem o familie, ne înțelegem foarte bine, ne respectăm”, povestește Claudia.

Mândria supremă a Jocurilor Olimpice

Pentru Claudia, participarea și victoria de la Jocurile Olimpice de la Tokyo rămân cele mai prețioase amintiri dintr-o carieră de 20 de ani. Cel mai mare vis al meu a fost să ajung la Jocurile Olimpice. Și cea mai mare victorie a mea, pentru că la Jocurile Olimpice nu ajunge oricine. Când te afli în Satul Olimpic cu cei mai buni sportivi din lume, e un moment unic pe care îl poți trăi tu ca sportiv”, încheie fosta sportivă.