Elias Charalambous (FCSB)
Credit imagine: Getty Images
Elias Charalambous (FCSB)
Credit imagine: Getty Images
De altfel, Charalambous nu vrea să preia nicio echipă în acest final de sezon, preferând să aștepte până la vară pentru a începe o nouă provocare, semnând cu o nouă formație.
În aceste condiții, șefii roș-albaștrilor vor trebui să continue căutările, aceștia dorind să aducă în locul lui Rădoi un antrenor străin. Între timp, de sesiunile de pregătire se vor ocupa Lucian Filip și Alin Stoica, preparator fizic fiind Horea Codorean, iar antrenor cu portarii Marius Popa.
Argumentele invocate sunt că niciun antrenor român liber de contract nu se află la nivelul dorit, iar de-a lungul timpului străinii au avut rezultate bune la FCSB, printre aceștia numărându-se Oleh Protasov și Walter Zenga. Rămâne de văzut care va fi decizia luată de Elias Charalambous, dar cert este că următorul antrenor al campioanei României va fi un străin.
Înainte de mandatul cipriotului, israelianul Ronny Levy a fost ultimul tehnician străin din istoria echipei, el pregătind-o pe FCSB în 2011. Anterior, pe la gruparea roș-albastră au mai trecut Cristiano Bergodi, Massimo Pedrazzini, Oleh Protasov și Walter Zenga.