23 aprilie 2026
Sporturi

FOTO I Gala Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră | Sport

1200 de locuri, capacitatea Sălii Sporturilor din Deva - toate pline, la fel și treptele, iar în fața…
SportsNet
22.04.2026 | 22:56
Share:

1200 de locuri, capacitatea Sălii Sporturilor din Deva – toate pline, la fel și treptele, iar în fața arenei, alți zeci de oameni care şi-ar fi dorit să asiste la Gala Nadia 10, dar a fost imposibil. Organizatorii au anticipat, iar în fața sălii au instalat un videoproiector gigant pe care au putut vedea evenimentul.

Unul cu totul emoționant pentru toată lumea – campioanele României la gimnastică, oameni îndrăgostiți de acest sport ori curioşi veniți să vadă cum aratā “Gala Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”, primul astfel de eveniment din Anul Nadia, dedicat primului 10 olimpic, de la Jocurile din 1976.

Au spus “prezent” la eveniment multe dintre gimnastele pentri care, în copilărie, Deva a devenit “acasă”. De la reprezentantele generației ’76, precum Georgeta Gabor, mergând spre 1980 cu Emilia Eberle, apoi următoarea “stea” apărută după Nadia, Ecaterina Szabo, Lavinia Miloṣovici, Andreea Răducan și până la gimnaste în activitate – Sabrina Voinea.

Îmbrățişări strânse între marile campioane, revederi după 40 de ani, lacrimi și voci tremurânde: “E cea mai emoționantă zi din viața mea”, a mărturisit Emilia Eberle (argint olimpic la Moscova, la paralele și cu echipa), pentru că “emoțiile de azi se simt altfel decât atunci când eram mici”.

“Am plâns când a început imnul, m-am simțit ca și când aș fi revenit pe podium”, s-a confesat și Ecaterina Szabo, de patru ori medaliată cu aur la Los Angeles 1984. Acela a fost momentul de start al galei. Nadia le-a salutat de la distanță pe fostele gimnaste. Nu a putut fi prezentă la eveniment, dar a transmis un mesaj video: “Îmi bate inima mai tare atunci când vorbesc despre Deva!” a mărturisit Zeița de la Monreal, care a avut un mesaj și pentru noua generație: “Nu vă fie teamă de greșeală”. Și a incheiat: “Vă doresc o seară de nota 10!”

Nadia va fi prezentă la cea mai importantă gală, cea mai de amploare, la București, la Palatul Parlamentului, pe 29 mai. Ulterior, va merge și la Onești pe 30 ș 31 mai, pentru un nou eveniment de anvergură, în orașul din care a pornit legenda…

La Deva, organizatorii au recreat cele mai importante momente ale Nadiei din 1976, cu ajutorul unor mici gimnaste de la clubul de gimnastică din oraș, toate cu numărul 73 pe spate, numărul de concurs al Nadiei Comăneci la Montreal. Am revăzut copii aproape fidele ale exercițiilor Nadiei la paralele – momentul primului 10 olimpic, la bârnă și la sol, pe acorduri de Harry Belafonte.

Dumitrița Turner

Momentul așteptat al serii a venit la final. Fiecare dintre cele 40 de campioane care s-au aflat la gală au fost invitate pe scenă, le-au fost evocate cele mai mari performanțe și au primit plachete cu nota unu, celebrul 1.00 al Nadiei Comăneci. Acea problemă tehnică pentru că tabela nu era pregătită pentru perfecțiune, dar care a transformat eroarea, în legendă.