Hagi, prima decizie importantă / Ce va face „Regele” după instalarea pe banca naționalei: „Tot timpul îmi repetă asta”
- Ilie Dumitrescu (57 de ani), fost mare internațional român și Player Transition Manager la FRF, a anunțat ce decizie importantă a luat Gheorghe Hagi (61 de ani), după ce a fost prezentat la echipa națională.
Gică Hagi a fost prezentat oficial în funcția de selecționer luni, la sediul Federației Române de Fotbal.
Ce măsură va lua Gheorghe Hagi la echipa națională
Ilie Dumitrescu a anunțat că „Regele” va dori să discute personal cu toți jucătorii angrenați la națională, astfel că acesta îi va vizita personal, scopul fiind acela de a-și implementa cât mai rapid ideile de joc.
„Azi am vorbit cu el. «E doar responsabilitatea mea să-i fac pe jucători să joace. Să jucăm ce jucam în trecut». El va merge și va avea discuții în particular cu toți jucătorii.
El va încerca să îmbunătățească jocul pe faza ofensivă. Tot timpul îmi repetă.
Cam ceea ce făcea la Viitorul. Asta se va construi în timp”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.
Ce urmează pentru Hagi la echipa națională
Gheorghe Hagi va debuta pe banca României pe 1 iunie, la partida amicală pe care naționala noastră o va juca în deplasare, împotriva Georgiei.
Apoi, la cinci zile distanță, Hagi va antrena echipa națională la meciul amical cu Țara Galilor, partidă care se va disputa la București, pe Stadionul Steaua.
În toamna acestui an, România va avea o misiune extrem de dificilă în Liga Națiunilor, acolo unde vom întâlni adversari precum Suedia, Bosnia și Polonia.
Programul României în Grupa 4 din Liga B a Nations League:
- Suedia – ROMÂNIA – 25 septembrie
- ROMÂNIA – Bosnia – 28 septembrie
- Polonia – ROMÂNIA – 2 octombrie
- ROMÂNIA – Suedia – 5 octombrie
- ROMÂNIA – Polonia – 14 noiembrie
- Bosnia – ROMÂNIA – 17 noiembrie

