Înot în Marea Neagră, ciclism și alergare pe litoral. România găzduiește pentru prima dată competiția IronMan
România va găzdui, în premieră, una dintre cele mai cunoscute competiții internaționale de triatlon. IRONMAN 70.3 Mamaia – Constanța va avea loc pe 26 septembrie 2027, iar la start sunt așteptați aproximativ 2.000 de sportivi din țară și din străinătate.
Competiția va aduce pe litoralul românesc probe spectaculoase de înot, ciclism și alergare, desfășurate pe o distanță totală de aproximativ 113 kilometri. Evenimentul reprezintă și o oportunitate de promovare internațională a Constanței și a stațiunii Mamaia.
113 kilometri de înot, ciclism și alergare
Sportivii vor avea de parcurs trei probe consecutive: 1,9 kilometri de înot în Marea Neagră, 90 de kilometri de ciclism și 21,1 kilometri de alergare.
Traseul va lega stațiunea Mamaia de localitățile Năvodari, Corbu, Constanța, Lumina și Ovidiu. Proba de alergare se va desfășura de-a lungul promenadei din Mamaia, cu Marea Neagră în apropiere.
IRONMAN 70.3 este o competiție de anduranță recunoscută la nivel internațional, care îi provoacă pe participanți să își testeze limitele fizice și psihice.
„O să fie o mulțime de concurenți din țară și din străinătate, pentru că IRONMAN este un concurs de înaltă clasă”, a declarat fostul înotător Răzvan Florea.
Aproximativ 2.000 de participanți, mai mult de jumătate din străinătate
Organizatorii estimează că la prima ediție din România vor participa aproximativ 2.000 de sportivi, dintre care peste jumătate vor veni din alte țări.
Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon, consideră că organizarea competiției reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea acestui sport în România, dar și pentru economia locală.
Participanții vor concura pe categorii de vârstă, iar rezultatele le pot aduce calificarea la Campionatul Mondial IRONMAN 70.3 din 2028.
IRONMAN, o oportunitate de promovare a litoralului românesc
Pe lângă componenta sportivă, evenimentul ar putea atrage un număr important de turiști străini, inclusiv familiile și însoțitorii concurenților.
Henrik Brovell, director regional în cadrul IRONMAN pentru Europa de Nord, a explicat că participarea la un asemenea eveniment înseamnă mai mult decât o simplă întrecere sportivă.
„IRONMAN este un sport și o călătorie în același timp. Nu mergi doar ca să participi la cursă, mergi ca să experimentezi. De cele mai multe ori vii și cu familia, petreci mai mult timp. Participanții vin și explorează întreaga regiune și suntem foarte încântați să avem România în program”, a declarat Henrik Brovell.
George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia–Constanța, a subliniat importanța promovării internaționale a evenimentului și a pregătirii primei ediții în cele mai bune condiții.
Prima competiție IRONMAN din România
IRONMAN 70.3 Mamaia–Constanța va marca intrarea României în circuitul internațional al competiției și va fi prima cursă IRONMAN 70.3 organizată la Marea Neagră.
Evenimentul va reuni sportivi amatori și experimentați, oferindu-le participanților români posibilitatea de a concura într-o întrecere de anvergură internațională fără să fie nevoiți să călătorească în străinătate.
