„Întoarcerea Legendei: Emeric Ienei Ne Ghidează Spre Campionatul Mondial După două Decenii”

Emeric Ienei debuta pe banca României într-un amical cu Israel, câștigat pe 8 octombrie 1986, cu scorul de 4-2. A urmat înfrângerea cu Spania din preliminariile Campionatului European și, chiar dacă România nu mai pierdea până la finalul campaniei, calificarea a fost pierdută în detrimentul ibericilor, din cauza unei remize cu Albania din ultima etapă.

Totuși, cei din cadrul FRF au continuat să îi ofere credit lui Emeric Ienei, iar hotărârea a fost una inspirată, având în vedere că regretatul antrenor a reușit să readucă reprezentativa de seniori la un Campionat Mondial după o pauză de 20 de ani.

Campania de calificare la Campionatul Mondial

Repartizată într-o grupă cu Danemarca, Grecia și Bulgaria, naționala pregătită de „nea Imi” a început cu dreptul campania, câștigând cu 3-1 pe terenul vecinilor noștri, grație golurilor marcate de Mateuț (x2) și Cămătaru. Următorul meci a însemnat o nouă victorie, contra Greciei, scor 3-0, Mateuț numărându-se din nou pe lista marcatorilor, alături de Gică Hagi și Ioan Ovidiu Sabău.

În etapa a 3-a, România a remizat cu Grecia, iar în runda cu numărul patru a câștigat cu Bulgaria, Gică Popescu marcând unicul gol al partidei. Astfel, înaintea ultimelor două partide, România se afla în luptă directă cu Danemarca pentru accederea la Campionatul Mondial, cele două neîntâlnindu-se încă în preliminariile respective.

Având un avans de un punct, România putea să se califice și cu două remize, dar meciul din Danemarca a fost unul de o foarte tristă amintire. În minutul 27, tabela arăta deja 2-0 pentru gazde, iar jucătorii noștri nu au reușit să revină și au încasat încă un gol pe final. Astfel, totul urma să se decidă la București, România devenind obligată să câștige.

Elevii lui Emeric Ienei au început cum nu se poate mai prost partida, Povlsen deschizând scorul încă din minutul șase. Părea că blestemul ratării turneelor finale va continua, dar românii au început să controleze jocul cu trecerea timpului și, până la pauză, au întors rezultatul, grație reușitelor lui Gabi Balint și Ioan Ovidiu Sabău.

În minutul 61, Gabi Balint a marcat din nou și deja se visa la Campionatul Mondial din Italia. Emeric Ienei a știut să țină de rezultat și, până la final, nu s-a mai marcat, astfel că România revenea la cea mai importantă competiție la nivel de echipe naționale după o pauză de 20 de ani.

România, calificată în optimile de finală

Succesul cu Danemarca marca începutul „Generației de Aur”. România revenea la Campionatul Mondial după două decenii și a impresionat la turneul final organizat în Italia.

Repartizată într-o grupă complicată din care mai făceau parte Camerun, Argentina și Uniunea Sovietică, „tricolorii” debutau la Campionatul Mondial împotriva URSS-ului și câștigau cu 2-0.

Acel meci a scos din nou în evidență geniul lui Emeric Ienei. Fără fundaș dreapta de meserie, selecționerul de la acea vreme l-a titularizat pe Mircea Rednic, care nu mai jucase de foarte mult timp pe acea poziție. În plus, Gică Hagi era suspendat, iar în locul său a intrat Daniel Timofte și nu Dănuț Lupu, cum era de așteptat. Mutările au fost inspirate și România s-a impus, grație dublei lui Marius Lăcătuș.

A urmat o înfrângere dramatică cu Camerun, 1-2, toate golurile venind după minutul 75, iar soarta calificării în optimi urma să se decidă în ultimul meci al grupei, contra Argentinei, campioana mondială din 1986!

Din fericire, România a practicat un joc foarte bun și a remizat cu deținătoarea titlului, 1-1, Gabi Balint marcând golul calificării, în minutul 68. Pe final, cele două echipe s-au mulțumit cu acest rezultat, având să meargă braț la braț în optimile de finală.

Reprezentativa noastră a picat în optimi cu Irlanda și toată lumea spera la accederea în sferturi. Totuși, după cum este arhicunoscut, atmosfera din cadrul lotului a fost mult prea complicată până și pentru uriașul Emeric Ienei.

România ieșise din comunism în urmă cu puține luni și hotelul naționalei devenise efectiv o tarabă, fiind plin de impresari, iar jucătorii bombardați cu oferte. Acest lucru le-a distras atenția de la duelul cu Irlanda, pierdut la loviturile de departajare, și foarte mulți dintre jucători continuă să susțină că puteam ajunge mult mai departe la acel turneu final, dacă nu existau mirajul transferului în străinătate și lipsa de experiență.

Totuși, având în vedere împrejurările și problemele de lot din primul meci, putem spune fără ezitare că Emeric Ienei a reușit maximul la acel turneu final și a dat startul unei perioade fabuloase pentru echipa națională, care avea să se încheie tot cu el pe bancă, în 2000.