Messi a atins o bornă impresionantă la Inter Miami | Campionate
Messi, în vârstă de 38 de ani, care joacă la Inter Miami din vara lui 2023, după despărţirea de Paris Saint-Germain, a sărbătorit partida sa cu numărul 100 în tricoul francizei din Florida printr-un gol frumos, cu un şut de la marginea careului, care le-a permis gazdelor să conducă cu scorul de 3-0, în minutul 33.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Messi la golul 100 pentru Inter Miami
Însă, după al noulea gol din acest sezon al căpitanului lui Inter Miami, oaspeţii au reuşit să egaleze graţie unui unui hat-trick al argentinianului Martin Ojeda, iar apoi au dat lovitura în timpul adiţional, înscriind golul victoriei prin Tyrese Spicer (90+3).
Inter Miami nu reuşeşte, astfel, să câştige pe noul său stadion, în patru meciuri disputate până în prezent.
Echipa lui Messi ocupă locul al treilea în clasamentul Conferinţei de Est, cu 19 puncte după 11 meciuri, în timp ce Orlando City, viitoarea formaţie a francezului Antoine Griezmann, se află pe poziţia a 13-a, cu 10 puncte.
(Agerpres)
