30 iulie 2026
Fotbal

Mircea Lucescu, omagiat în ziua în care ar fi împlinit 81 de ani! Un festival de tradiție din România, gest superb pentru legendarul antrenor

Decedat pe 7 aprilie, în acest an, Mircea Lucescu ar fi împlinit miercuri, 29 iulie, 81 de ani.…
SportsNet
30.07.2026 | 03:50
Share:

Decedat pe 7 aprilie, în acest an, Mircea Lucescu ar fi împlinit miercuri, 29 iulie, 81 de ani. Legendarul om de fotbal va fi omagiat în cadrul unui festival de tradiție din România, Serile Filmului Românesc (SFR). A 17-a ediție a SFR, care va avea loc între 5 și 9 august, a dedicat o seară lui Il Luce. Astfel, pe 7 august, de la ora 18:00, la Ateneul Național din Iași, va fi difuzat filmul documentar „Eroii de la Mexico ’70”.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Moștenirea lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a fost căpitanul naționalei de fotbal a României la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din 1970, care a fost găzduit de Mexic. Acum 56 de ani, la o competiție care a adus la start 16 țări, tricolorii au pierdut la limită în fața campioanei mondiale, Anglia, 0-1, au trecut de Cehoslovacia, cu 2-1, și au cedat în fața viitoare campioane mondiale, Brazilia, cu 2-3.

Filmul va fi urmat de o dezbatere, intitulată „Moștenirea lui Lucescu”. La eveniment vor participa oameni din lumea fotbalului care au fost foarte apropiați de „Il Luce”, jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia și impresarul Arcadie Zaporojanu, precum și un fost elev al tehnicianului la Dinamo București, Benone Dohot.

Mircea Lucescu, un nume care avea să devină sinonim cu excelența în fotbalul românesc și internațional

Organizatorii SFR 17 au anunțat oficial organizarea evenimentului de pe 7 august: „Documentarul Eroii de la Mexico ’70 este dedicat primei generații de excepție a echipei naționale de fotbal a României – jucătorii care au reușit performanța istorică de a califica România la un Campionat Mondial după mai bine de trei decenii de așteptare. Ei sunt primele mari vedete ale fotbalului românesc, pionierii care au așezat România pe harta fotbalului modern și au inspirat generații întregi de iubitori ai sportului rege.

Primul episod al seriei documentare îl are în prim-plan pe Mircea Lucescu, un nume care avea să devină sinonim cu excelența în fotbalul românesc și internațional. Cu mult înainte de a fi recunoscut drept unul dintre cei mai titrați antrenori ai lumii, Lucescu s-a remarcat ca jucător de excepție și lider autentic. La doar 24 de ani, purta banderola de căpitan al echipei naționale care a reușit o calificare memorabilă la Campionatul Mondial din Mexic, în urma unei campanii ce a intrat în istoria fotbalului românesc.

La turneul final din 1970, desfășurat sub soarele arzător al Guadalajarei, România a înfruntat cu demnitate și curaj una dintre cele mai dificile grupe ale competiției, alături de două foste campioane mondiale: Brazilia lui Pelé și Anglia lui Bobby Charlton. În fața unor adversari legendari, tricolorii conduși de Mircea Lucescu au demonstrat caracter, talent și spirit de luptă, câștigând respectul lumii fotbalului.

Prin imagini de arhivă rare, interviuri de colecție și mărturii emoționante, documentarul produs de Cinemaraton TV în colaborare cu Prima Sport reconstituie povestea unei generații care a schimbat destinul fotbalului românesc. Totodată, filmul aduce un omagiu lui Mircea Lucescu, una dintre figurile emblematice ale acestei performanțe istorice, al cărui spirit de învingător, devotament și pasiune pentru fotbal continuă să inspire și astăzi”.

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!