Neil Lennon dezvăluie destinația ideală pentru Ianis Hagi: „Întoarcerea e în cărți!”
-
Europa League: Basel – FCSB, joi, 19:45, DGS 1
-
Conference League: Rapid Viena – Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1
După 5 ani, Ianis Hagi a plecat de la Rangers și vrea să înceapă o nouă provocare. Au existat mai multe zvonuri în ultimele săptămâni, iar Legia pare că este cea mai decisă să-l aducă pe internaționalul român.
Neil Lennon crede că Ianis Hagi este bun pentru Serie A
Neil Lennon îl cunoaște foarte bine pe Ianis Hagi din Scoția. Chiar dacă cei doi nu au lucrat niciodată împreună, fostul antrenor al Rapidului a ocupat rolul de analist și l-a studiat bine pe internaționalul român în ultima perioadă.
În exclusivitate pentru digisport.ro, Neil Lennon a vorbit despre situația lui Ianis Hagi. Antrenorul nord-irlandez a părut surprins că Rangers nu l-a mai păstrat pe mijlocaș, în condițiile în care a făcut un sezon precedent destul de bun.
„Ianis Hagi este un fotbalist bun. S-a descurcat destul de bine în sezonul trecut și cred că s-ar putea întoarce în Europa, să-și continue cariera. Eu îl văd să joace în Italia”, a spus Neil Lennon.
Ianis Hagi se antrenează cu Farul Constanța
Ianis Hagi a refuzat propunerile din România (FCSB și Rapid) și Polonia (Legia Varșovia) și a preferat să mai aștepte pentru a prinde un contract important.
În așteptarea finalizării negocierilor, mijlocașul se pregătește cu Farul Constanța, formația la care tatăl său, Gică Hagi, este principalul acționar.
„Sperăm să-și găsească echipă, să meargă și să se bucure de fotbal, pentru că asta își dorește. Când o să aibă timp, o să vină și o să fie alături de noi. El se antrenează cu noi, îl văd în fiecare zi cum arată și cât de bine o face la fiecare antrenament.
Aleargă, are entuziasm și bucuria de a juca fotbal și îi ajută și pe ceilalți pentru că îl văd cum se antrenează și înțeleg cum trebuie să fii, indiferent dacă ai sau nu echipă”, a afirmat Ianis Zicu, antrenorul celor de la Farul.
Ianis Hagi a plecat de la Rangers la începutul lunii iunie, când i-a expirat contractul, iar în luna și jumătate trecută de atunci nu și-a găsit altă echipă.
- 130 de meciuri, 20 de goluri și 28 de pase decisive sunt cifrele lui Ianis Hagi la Rangers
- 26 de ani are Ianis Hagi
- 1,5 milioane de euro e cota de piață a lui Ianis Hagi
Etichete: transfer , ianis hagi , neil lennon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
