16 iulie 2026
Fotbal

Omagiul arabilor pentru România în plin război: ce a difuzat televiziunea saudită, fabulos!

Sunt foarte multe locuri în lume în care, atunci când spui România, imediat interlocutorul îți va răspunde, rostind…
SportsNet
04.03.2026 | 09:09
Share:

Sunt foarte multe locuri în lume în care, atunci când spui România, imediat interlocutorul îți va răspunde, rostind niște nume cu mare entuziasm. 

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Hagi“, „Nadia“ sau „Mutu“ sunt printre primele variante. Semn că cei pomeniți, niște coloși ai sportului mondial, au devenit cei mai vizibili ambasadori ai României, la nivel global. Dar pe această listă onorantă, ar trebui să adăugăm și alte nume, în funcție de zona geografică despre care vorbim. Pentru că, deși poate părea surprinzător pentru unii, în anumite țări, Hagi sau Nadia sunt „eclipsați“ de alți români. Confirmarea acestei situații o avem acum.

Răzvan Lucescu, Olăroiu sau Reghecampf (!), printre cei mai apreciați români din istoria clubului Al-Hilal

În ultimii ani, fotbalul din zona arabă s-a dezvoltat enorm din toate punctele de vedere. Dar, inclusiv acum, în țările arabe din Golfului Persic, există Al-Hilal Riad și restul lumii! Pentru că, realist vorbind, niciun club arab din Orient nu se poate compara cu Al-Hilal. La niciun capitol. Fie că vorbim despre forța financiară, mediatizare sau numărul suporterilor.

Aceste precizări sunt necesare, ca să ne dăm seama că e remarcabil că niște români și-au pus amprenta pe istoria acestui club imens. Prin munca lor de bună calitate și rezultatele lor. Ceea ce reiese dintr-un material realizat de saudiți.

În cadrul unor interviuri-blitz, mai mulți suporteri ai lui Al-Hilal au răspuns la următoarea întrebare: „Cine considerați că a fost cel mai mare antrenor din istoria lui Al-Hilal?“.

Din răspunsurile oferite reiese că România a dat cei mai mulți antrenori apreciați din istoria formației din Riad! Pentru că, pe rând suporterii amintesc de Cosmin Olăroiu, Răzvan Lucescu sau Laurențiu Reghecampf. 

Acest sondaj, un adevărat omagiu adus României, devine cu atât mai spectaculos, când vedem ce antrenori au activat, la Al-Hilal, de-a lungul anilor:

*Mário Zagallo (1978–79)

*Artur Jorge (2001–02)

*Zlatko Dalić (2013)

*Jorge Jesus (2018–2019 și 2023-2025)

*Simone Inzaghi (prezent)

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!