2 august 2026
Sport Internațional

Real Madrid a transferat atacant: 25.000.000 de euro! | Internațional

Desemnat cel mai bun jucător sub 23 de ani din La Liga în sezonul trecut, Espi a semnat…
SportsNet
02.08.2026 | 18:03
Share:

Desemnat cel mai bun jucător sub 23 de ani din La Liga în sezonul trecut, Espi a semnat un contract pe cinci ani, valabil până în 2031, a precizat clubul într-un comunicat de presă.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Foto 2/2

Carlos Espi a semnat cu Real Madrid

Espi, fost internaţional spaniol la categoriile U19 şi U20, a disputat 66 de meciuri pentru Levante, marcând 20 de goluri.

Potrivit presei spaniole, se anticipa că acesta se va transfera la Brighton, în campionatul Angliei, însă Real Madrid a profitat de ocazie după ce a aflat de existenţa clauzei sale de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro.

Levante nu a confirmat însă suma, dar a precizat într-un comunicat de presă că este vorba despre cel mai important transfer din istoria clubului care implică un jucător format la propria academie de tineret.

El este al cincilea jucător achiziţionat de Real în acest mercato, după sosirile mijlocaşului portughez Bernardo Silva (Manchester City), fundaşului lateral spaniol Marc Cucurella (Chelsea), fundaşului francez Ibrahima Konate (Liverpool) şi mijlocaşului olandez Denzel Dumfries (Inter Milano), precum şi a antrenorului Jose Mourinho.

AGERPRES


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!