30 august 2026
Sporturi

România, aur și record mondial la Campionatele Mondiale de canotaj! Victorie spectaculoasă la Amsterdam pentru echipajul de 8+1 feminin | Sporturi

Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria…
SportsNet
30.08.2026 | 14:57
Share:

Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu au preluat conducerea încă de la start și nu au mai cedat-o până la final.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Româncele au oprit cronometrul la 5 minute, 51 de secunde și 88 de sutimi, rezultat care reprezintă un nou record mondial în această probă.

Podiumul a fost completat de Marea Britanie, care a încheiat cursa în 5:52.76, și Statele Unite, cu 5:53.76.

România, 11 titluri mondiale în proba regină a canotajului feminin

Succesul de la Amsterdam are o importanță aparte pentru canotajul românesc. România a ajuns la 11 titluri mondiale în proba feminină de 8+1, egalând astfel recordul Statelor Unite.

Este al doilea aur obținut de delegația României la Campionatele Mondiale de la Amsterdam. Anterior, Adriana Adam și Simona Radiș au cucerit titlul mondial în proba de dublu rame.

În competiția masculină de 8+1, echipajul României, format din Claudiu Neamțu, Mateus Cozminciuc, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Fabrizio Scripcariu și Rucsandra Bucșa, a câștigat Finala B, cu timpul de 5:22.77. Noua Zeelandă a terminat pe locul secund, în 5:23.58.

Tot în Finala B, la schif simplu masculin, Mihai Chiruță a ocupat poziția a doua, cu 6:43.19, fiind devansat de elvețianul Kai Schaetzle, cronometrat în 6:42.25.

La dublu vâsle mixt, Andrei Cornea și Andrada Moroșanu au terminat pe locul al treilea în Finala B, cu timpul de 6:32.15. Italia a câștigat cursa, cu 6:29.03, în timp ce Uruguay a fost pe doi, cu 6:31.28.

România mai are o reprezentare importantă programată duminică, în Finala A a probei de 8+1 mixt, acolo unde tricolorii vor încerca să încheie în forță participarea la Mondialele de canotaj de la Amsterdam.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!