“Sergio Ramos Devine Investitor în un Gigant al LaLiga!”
Până să confirme o nouă destinație în cariera sa, Sergio Ramos nu stă deloc degeaba. Și își pregătește viitorii pași de după retragerea din activitate.
În primele zile ale noului an, numele fotbalistului a apărut în presă într-o postură inedită.
Sergio Ramos, parte a viitorului patronat de la FC Sevilla
Fotbalistul, crescut în academia clubului Sevilla și care a scris istorie la Real Madrid și cu echipa națională a Spaniei, ar urma să conducă un grup de investitori străini dispuși să ofere aproximativ 400 de milioane de euro pentru a o prelua pe FC Sevilla, anunță The Athletic.
Ramos a evoluat pentru andaluzi și în sezonul 2023-2024, înainte să plece în Mexic pentru o experiență în tricoul celor de la Monterrey.
Totuși, potrivit publicației americane, Ramos nu ar fi principalul investitor în tranzacție, ci doar imaginea publică a unui fond american care ar vrea să fie implicat în această afacere.
Propunerea ar fi pentru achiziționarea a 100% din capitalul social al Sevillei, care va fi supusă unei evaluări specifice a datoriei actuale, în condițiile efectuării unui audit extern.
De ce depinde tranzacția
Conform The Athletic, principala discuție constă în evaluarea împrumutului pe care CVC Capital Partners l-a acordat majorității cluburilor din LaLiga în 2021, inclusiv Sevillei, și dacă acesta va fi considerat datorie.
Clubul consideră că acest împrumut participativ nu face parte din datorie, dar dacă ar face, ar putea afecta valoarea totală a ofertei de cumpărare. Intenția fondului de investistiții din spatele lui Ramos este una dintre cele trei propuneri primite de club.
Un aspect care face mai dificilă acceptarea ofertei făcute de oamenii de afaceri care colaborează cu Ramos este faptul că cei 400 de milioane de euro ar fi alocați exclusiv pentru obținerii performanței sportive imediate.
Ceea ce înseamnă că nu ar include și o injecție de capital pentru a echilibra conturile și a o lua ”de la zero”, detaliu care nu este pe placul actualei conduceri a grupării andaluze.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
