25 iulie 2026
Fotbal

Specialiștii au numit singura echipă din România care se va califica în turul 3 din Conference League

Conference LeagueCredit imagine: Getty ImagesSăptămâna aceasta este una de tristă amintire pentru fotbalul românesc. Universitatea Craiova a fost…
SportsNet
25.07.2026 | 06:20
Share:

Conference League

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Credit imagine: Getty Images

Săptămâna aceasta este una de tristă amintire pentru fotbalul românesc. Universitatea Craiova a fost învinsă de Levski Sofia în Champions League, CFR Cluj și „U” Cluj au remizat cu Alashkert, respectiv Brann, iar FCSB a suferit o adevărată decepție, pierzând partida cu FK Auda de pe teren propriu din Conference League.

Formația din Bănie va încerca, cu ajutorul suporterilor, să răstoarne scorul în retur, în vreme ce speranța în Conference League este că măcar două dintre reprezentantele noastre, dacă nu chiar toate trei, vor evita ieșirea din cupele europene. Totuși, analiștii de la Football Meets Data sunt sceptici și consideră că doar CFR Cluj va avansa în runda a treia preliminară.

Cele mai mici șanse le are „U” Cluj, probabilitatea ca echipa lui Bergodi să se impună în deplasarea din Norvegia fiind de 32%. Deși este echipa mai valoroasă, faptul că trebuie să întoarcă rezultatul în Letonia o face pe FCSB să aibă a doua șansă la calificare, probabilitatea ca fosta campioană a României să treacă de FK Auda fiind de 44%.

Cât despre CFR Cluj, formația din Gruia are șanse de 78% să câștige dubla manșă cu Alashkert. Returul se va disputa pe teren propriu și, dacă se va califica, reprezentanta României va da peste pierzătoarea dintre Tromso și Hradec Kralove, dispută care are loc în Europa League.

Craiova, 35% șanse la calificarea în turul 3 din Champions League

Conform specialiștilor de la Football Meets Data, din dubla Universitatea Craiova – Levski Sofia, favoriți sunt bulgarii, în ciuda faptului că au câștigat doar cu 1-0, iar în retur vor juca pe terenul oltenilor. Echipa lui Julio Velazquez este văzută cu 65% șanse la calificare, în timp ce formația lui Filipe Coelho are doar 35% șanse să facă „remontada” și să ajungă în turul 3.

Returul dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia, meci care va avea loc în Bănie, este programat miercurea viitoare, de la ora 20:30. În cazul în care vor trece de bulgari, oltenii vor da în turul 3 preliminar din Champions League peste învingătoarea din dubla Kairat Almaty – Omonia Nicosia.

În cazul în care vor fi eliminați din cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, cei de la Craiova vor retrograda în Europa League, unde vor da în turul 3 peste învinsa din dubla KuPS (Finlanda) și Sabah Baku (Azerbaidjan).

Was this helpful?

Yes
No
Thanks for your feedback!