„Reflectând asupra Destinului lui Florinel Coman: Perspectivele unui Fost Internațional Român”
Florinel Coman a semnat în vara trecută un contract pe trei sezoane cu Al-Gharafa, formație din Qatar, unde este remunerat cu două milioane de euro pe an.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Totuși, fostul fotbalist de la FCSB a marcat trei goluri în 19 meciuri pentru echipa qatareză, după care a fost împrumutat în a doua parte a sezonului la Cagliari, grupare pentru care a jucat nouă meciuri și a înscris un singur gol.
Ciprian Marica, despre cazul lui Florinel Coman: „Nu trebuie condamnat niciodată”
Revenit în această vară în Qatar, Coman a bifat doar 233 de minute în patru meciuri, fiind rezervă neutilizată în majoritatea partidelor disputate de echipa sa.
Din acest motiv, jucătorul în vârstă de 27 de ani nu a mai fost convocat de selecționerul Mircea Lucescu la ultimele acțiuni ale echipei naționale.
Într-un dialog cu reporterii iAMsport.ro, fostul mare internațional Ciprian Marica a comentat situația lui Florinel Coman, care nu are foarte multe minute jucate în acest sezon, dar este plătit considerabil.
„Mereu e o decizie grea. Îți dorești să joci, dar trebuie să te gândești și la latura financiară. Eu nu-i judec pe cei care se gândesc la viața de după fotbal, așa că e dificil. În ambele situații trebuie să te sacrifici. Ori sacrifici banii și te duci să joci, ori sacrifici minutele.
El a încercat la Cagliari, nu s-a impus. Nu trebuie condamnat niciodată. El știe cel mai bine ce e bine și rău pentru el, nu știm detaliile, așa că nu m-aș grăbi să fac aprecieri, el știe cea mai bună decizie”, a declarat Ciprian Marica, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.
Gigi Becali l-a sfătuit pe Coman să aleagă banii din Qatar
Gigi Becali, patronul FCSB, a susținut că Florinel Coman a dorit să revină la FCSB, din cauza situației de la Al-Gharafa, însă omul de afaceri l-ar fi sfătuit să rămână în Golf și să ia banii.
„Nu cred că se întoarce Florinel Coman în iarnă, că i-am dat sfat așa: banii se fac greu! Ai de luat la final șase milioane. Mai ai un milion jumate-două, ce ai luat de la mine, lasă fotbalul! Mai suferă pentru familia ta! Stai acolo și ia banii!”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
