România, învinsă categoric de Bulgaria, în precalificările EuroBasket 2029
Tricolorii au cedat în fața oaspeților, scor 103-86, în al doilea meci al campaniei, găzduit de Danubius Arena din Tulcea.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!
Publicat de Adina Sîrbu,
30 august 2026, 21:19
Naţionala României a fost învinsă de echipa Bulgariei, cu scorul de 103-86 (34-32, 23-16, 20-18, 26-20), duminică seara, la Tulcea, în Grupa D a precalificărilor Campionatului European de baschet masculin – EuroBasket 2029.
Deși susținuți din tribunele Danubius Arena de peste 4.600 de spectatori, tricolorii au fost conduşi de la un capăt la altul în acest meci, al doilea al campaniei, care a consemnat primul eşec sub comanda selecţionerului american de origine română Jonah Herscu.
Daron Russell a fost cel mai bun marcator din echipa României, cu 22 de puncte, Dragoş Diculescu, cu 17 puncte, Emi Căţe, cu 15 puncte și Mihai Măciucă, autor a 13 puncte.
Aleksandar Vezenkov, starul oaspeţilor, MVP-ul sezonului trecut al Euroligii, pe care a câştigat-o cu Olympiakos Pireu, a fost cel mai bun de pe teren, cu 36 de puncte.
România învinsese Danemarca, joi, cu 89-78, în deplasare, în primul meci din grupă.
Anul acesta vor mai avea loc două partide, Bulgaria – Danemarca (26 noiembrie) şi România – Danemarca (29 noiembrie).
Doar prima clasată se va califica în faza următoare a competiţiei.
Sursă: Agerpres
