20 aprilie 2026
Sport Internațional

Confuzie în teren: Ultrașii au confundat un fan al echipei cu un rival și l-au “salutat” dur! 😐 | Fotbal Internațional

Meci incredibil la Charlton, sâmbătă, 13 septembrie, într-o partidă din etapa cu numărul 5 din Championship, contra celor…
SportsNet
18.01.2026 | 19:32
Share:

Meci incredibil la Charlton, sâmbătă, 13 septembrie, într-o partidă din etapa cu numărul 5 din Championship, contra celor de la Millwall.

Gazdele au fost aproape să obțină toate cele trei puncte, însă Millwall avea să egaleze pe tabelă, scor 1-1, în minutul 88, prin Raees Bangura-Williams, spre satisfacția uriașă a propriilor suporteri.

Foto 3/3

Ultrașii l-au confundat și l-au altoit

Imediat după gol, unul dintre fanii celor de la Millwall a pătruns pe terenul de joc pentru a simți bucuria egalării mai aproape de favoriții săi.

După ce a savurat momentul, suporterul s-a îndreptat către peluza ocupată de fanii echipei sale, fără să intuiască ce avea să se întâmple.

În euforia momentului, ultrașii lui Millwall, cunoscuți pentru faptul că sunt unii dintre cei mai violenți din lume, au crezut că ”intrusul” este un suporter al celor de la Charlton și s-au năpustit cu pumnii asupra sa.

Fanul a încercat, apoi, să intre în peluză pe scări, într-o zonă mai accesibilă, dar fanii tot nu au înțeles că este unul de-ai lor, așa că pumnii au continuat să curgă asupra sa, în ciuda tuturor eforturilor stewarzilor de a-l ține la distanță, pentru binele său.

După ce l-au ”șifonat” bine, ultrașii au înțeles că s-a produs o eroare, așa că l-au primit pe suporter în mijlocul lor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.